Din mărturiile vremii: Zeci de mii de hunedoreni au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

După aprecierile vremii, numărul românilor din Comitatul Hunedoarei care au participat la Alba Iulia la Marea Adunare Națională din 1 decembrie 1918, a fost de 20 de mii. Asta înseamnă aproape o cincime din cei peste 100 de mii de oameni adunați acolo. 
În cartea „Hunedorenii și Marea Unire din 1918”, semnată de istoricul Ioachim Lazăr și Nicolae Marcel Morar, sunt redate mărturii ale celor care au participat la Marea Adunare Națională. Printre acestea se numără fragmentele preluate din volumele lui Petru Groza, scrise după 30 de ani de la momentul 1 Decembrie 1918. 
Iată ce spunea Groza, citat în volumul „Hunedorenii și Marea Unire din 1918”:
„Coloana din județul Hunedoara a fost cea mai numeroasă dintre toate câte s-au prezentat la Alba Iulia, numărând vreo 30.000 de oameni. Era pe înserate, în ajunul zilei de 1 decembrie când sclipirile luminilor  din Alba Iulia ne vesteau că ne apropiam de cetatea stăpânită odinioară de Mihai Viteazul.” 

Totuși, descrierea cea mai cunoscută a atmosferei care domnea printre hunedorenii porniți spre Alba Iulia în preajma zilei de 1 decembrie 1918, îi aparține lui Victor I. Șuiaga, în vârstă de 19 ani pe atunci. Prima dată, relatarea acestuia apare în 1978, în revista Mitropolia Banatului articolul fiind întitulat „Hunedoara la Marea Unire”, se menționează în cartea amintită mai sus. 
Iată cum a descris Victor I. Șuiaga plecarea hunedorenilor la Marea Unire:
„Am fost și eu la Alba Iulia, în ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. A plecat mulțime mare la Alba Iulia din toate văile și plaiurile hunedorene, țărani, munictori și meseriași, în frunte cu cărturarii satelor și ai orașelor, purtând cu ei steaguri tricolore și cântând imnurile naționale <Deșteaptă-te române>,  <Trei culori> și <Pe-al nostru steag e scris unire>. 
Am plecat cu noaptea în cap în preziua Adunării Naționale cu un mic grup de consăteni din Teiu, purtând un drapel tricolor și ne-am urcat în tren cu alți țărani și cărturari din satele vecine Lăsău, azi Lăpugiu. Trenul venea de la Lugoj și aducea bănățeni care mergeau la Alba Iulia, iar în gara din Dobra s-a urcat un grup mai mare cu un frumos drapel românesc, în frunte cu protopopul Iosif Morariu, învățătorul Toma Roșu etc.. 
La Ilia coborâm și așteptăm trenul dinspre Arad, care ne va duce până la Alba Iulia. Era o atmosferă de sărbătoare și mare însuflețire. Mulți cântau și plângeau de bucurie. Sosește trenul cu mulți arădeni și bănățeni, în care ne urcăm și noi. Am văzut în acel tren delegația social-democraților români de la Budapesta, în frunte cu Iosif Jumanca, la compartimentul cărora era pus un mic drapel roșu. 
În toate gările se urcă tot mai multă lume. La Deva vine o mare delegație, cu drapel tricolor în frunte cu avocații Francisc Hossu Longin și Petru Groza, iar la Simeria se adaugă alte vagoane, fiindcă gara era plină de lume ce venea de pe Valea Streiului, din Țara Hațegului și din Valea Jiului, toți spre Alba Iulia. Între acestea se vedea bine delegația social-democraților mineri, cu drapelul roșu, condusă de Iosif Cicer. Toate stațiile erau pline de români ce plecau la Alba Iulia. Înțesate de lume erau Orăștia și Șibotul, iar tineretul cânta și juca pe peron, însuflețind și mai mult lumea plină de entuziasm. 
A fost o călătorie superbă de o rară mândrie și înălțare sufletească, rămasă de neuitat, în care atmosfera era de țară românească. Când un controlor voi să ceară biletele în ungurește, lumea toată îi strigă <destul cu Ungaria, aici e România>. Dar lumea mergea la Alba Iulia nu numai cu trenul ci și în căruțe, călări și chiar pe jos. Toate drumurile erau pline de români care mergeau spre Alba Iulia să vadă cum răsare soarele libertății românești. 
Orăștia cu întreg ținutul ei din Câmpul Pâinii până în munții cetăților dacice și cu toată Valea Geoagiului, au dat grosul țăranilor, cu tot portul lor străvechi și frumos cu echipele de călușeri, precum și al cărturarilor și meseriașilor, fiindcă ei erau mai apropiați de Alba Iulia... Vine multă lume din Vatra Devei, locul unde s-a dat ultimatumul lui Horia, prin care s-a cerut desființarea iobăgiei și împărțirea pământului la popor. Sunt apoi destui de pe Valea Mureșului <de pe la Ilia, un-se-nvârte sărăcia>, cum se zicea pe acele vremuri, cât și din vechiul district al Dobrei, până în granița Banatului. Toți aveau porturi strămoșești și variate și erau mândri de trecutul lor de plăieși, pușcași ai cetății, plutași și corăbierisau de vechi grăniceri. 
Au coborât și s-au îndreptat spre Alba Iulia cete mari din Țara Pădurenilor, cu portul și cu graiul lor arhaic, cu bâte lungi și măciucă, urmașii celor din care s-a ridicat marele luptător Iancu de Hunedoara și mulți dintre ostașii săi. A sosit mulțime mare de pe Valea Streiului, râul în care și-a îngropat Decebal comorile, apoi cei din străvechea Țară a Hațegului, cu capitala falnică a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cei de sub poalele Munților Retezat și până dincolo de Porțile de Fier ale Transilvaniei, cu portul lor pitoresc, străvechi și variat de sdevărați strănepoți ai lui Decebal și Traian. 
N-au lipsit nici mocanii, nici momârlanii cu plete mari și căciulile ciobănești, purtând pe umeri pături subțiri pentru ploaie sau ninsoare, figuri de veritabili daci veniți de pe ambele Jiuri. Vin și din Valea Jiului mulți muncitori social-democrați îmbrăcați în haine negre și cu lămpile lor minerești aprinse, purtând un steag roșu. 
Au mai fost la Alba Iulia mulți moți de pe Valea Crișului Alb și din Munții Zarandului, din care numeroși au făcut drumul pe jos. Au venit cu moții și mulți mineri de la băile de aur ale Zarandului. Toți purtau în suflet focul vetrelor sfinte de la Mesteacăn și Curechi, unde s-a aprins Răscoala lui Horea la 1784, de la Țebea unde doarme pe vecie, sub gorunul legendar, Craiul Munțior, Avram Iancu, eroul Revoluției de la 1848.
ajunși la Alba Iulia, a cărei gară era împodobită cu drapele tricolore și o tablă purtând numirea românească, cu gărzi de pază și de ordine, ce primeau valurile mulțimii care nu se mai termina. Cu toată asprimea iernii, greutatea călătoriei și nesiguranța vieții, tineri, vârstnici și chiar bătrâni au mers în cete și grupuri la Alba Iulia, fiindcă toți ardeau de nerăbdare să fie de față la cel mai mare praznic al neamului, unii să voteze, alții să ratifice în mod plebiscitar Unirea Transilvaniei cu România, înfăptuind astfel supremul ideal de unire al tuturor românilor.”

Adauga comentariu