De luni, Spitalul Municipal Hunedoara se redeschide și pentru pacienții non-Covid

Începând de luni, 1 martie, de la ora 08.00, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara redevine „spital suport – Covid”. Asta înseamnă că, de la data amintită, spitalul va putea primi şi pacienţi care nu reprezintă cazuri de infectare cu noul coronavirus. 

Spitalul din Hunedoara va putea interna atât pacienţi Covid cât şi non-Covid, atât prin Unitatea de Primiri Urgenţe cât şi prin Biroul de Internări. Reamintim că unitatea spitalicească din municipiu a fost declarată „spital – Covid” începând cu data de 20 noiembrie 2020. Pe 11 februarie, anul acesta, Ministerul Sănătăţii a decis ca spitalul să redevină „spital suport-covid”, adică să se revină la situaţia existentă înaintea datei de 20.11.2021. Managerul spitalului, Radu Budae, a explicat de ce a fost nevoie de aproximativ două săptămâni pentru ca unitatea pe care o conduce să se reorganizeze pentru a putea primi, din nou, orice categorie de pacienţi.

 
„Ne-am dorit cu toţii să ne putem reorganiza cât mai rapid, şi chiar s-au făcut eforturi considerabile în acest scop. Din păcate, am depins de un element  important – evoluţia medicală a celor 120 de pacienţi Covid pe care îi aveam internaţi la data de 11 februarie. Dezinfecţia profesională a fiecărei secţii medicale se poate face doar după ce respectiva secţie este complet goală. A trebuit să tratăm cu grijă fiecare persoană internată şi aşteptăm până în momentul în care fiecare pacient s-a însănătoșit, pentru a-l putea externa, să nu mai fie niciun pacient pe secţia respectivă, abia apoi să trecem la dezinfectarea secţiei. Nu aveam cum să procedăm altfel”, a subliniat managerul unității medicale.


Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, spune că, în ceea ce priveşte spitalul, sănătatea şi siguranţa pacienţilor sunt primordiale. 

„Ne-am fi dorit cu toţii să avem spitalul din oraş redeschis pentru toate patologiile încă de pe 12 februarie, dar aşa ceva este imposibil, din moment ce, pe 11 februarie, spitalul avea internaţi 120 de pacienţi Covid. Procesul de reorganizare medicală a spitalului s-a derulat cât s-a putut de rapid, în condiţiile existente. La fel de important a fost să ne asigurăm că, odată cu revenirea la normal a activităţii medicale, toate saloanele şi spaţiile spitalului pot primi pacienţi în condiţii de siguranţă, din punct de vedere medical şi nu numai. Îmi pare nespus de rău că locuitorii Hunedoarei au fost lipsiţi de serviciile spitalului «Dr. Alexandru Simionescu» vreme trei luni şi jumătate şi sper să nu mai trecem vreodată printr-o astfel de situaţie”, a conchis edilul Hunedoarei. 

Adauga comentariu