Cum au avansat lucrălile la sensul giratoriu de la Sântuhalm

Constructorul se apropie de finalizarea lucrărilor de deviere a rețelei de canalizare menajeră. Se lucrează și la supralărgirea bretelei carosabile, la caseta drumului și la fundația parapetului de pe șoseaua pe sensul Sântuhalm - Hunedoara. Constructorul a executat și 30% din lucrările la inelul central al sensului giratoriu de la intersecția DN 7 - E 79 cu DJ 687 din localitatea Sântuhalm. 

Investiția mai presupune și lucrări de amenajare a structurii rutiere, a trotuarelor, a zonelor verzi cu sistem de irigație, instalației noi de iluminat stradal cu corpuri LED, precum și a sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale etc. Căile de intrare-ieșire din sensul giratoriu vor avea câte două benzi de circulație. 

Sensul giratoriu de la Sântuhalm va fluidiza circulația la intrarea și ieșirea din municipiul Deva, mai ales că este o zonă intens circulată care formează blocaje în trafic la orele de maximă circulație.

Modernizarea infrastructurii rutiere și a celei pietonale din municipiul Deva face parte din strategia de dezvoltare a orașului nostru.

Adauga comentariu