Criminalul din municipiul Hunedoara care și-a ucis concubina, în arest. Ce le-a cerut magistraților

Individul care și-a ucis concubina, cu mai multe lovituri de cuțit, a fost arestat. Tribunalul Hunedoara a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Cristian Stănciulescu pentru 30 de zile. Pe de altă parte, Cristian Stănciulescu le-a cerut magistraților să-l plaseze în arest la domiciliu, însă, cererea i-a fost respinsă. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, împotriva acesteea putând fi depusă contestație.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara privind pe inculpatul Stănciulescu Cristian şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului Stănciulescu Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 iulie 2020, până la data de 22 august 2020. Respinge cererea inculpatului formulată prin apărător de luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu”, se arată în minuta instanței. 

Crima s-a produs săptămâna trecută în Cartierul OM, din municipiul Hunedoara. Pe fondul geloziei, Cristian Stănciulescu și-a omorât iubita, lovind-o cu un cuțit de vânătoare în piept și în spate. Apoi, tânărul a încercat să-și pună capăt zilelor, tăindu-se la gât, cu același cuțit. Cristian Stănciulescu a plecat de acasă, fiind oprit pe stradă de un jandarm, care l-a văzut că sângera. Imediat au fost anunțați polițiștii, care l-au dus la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale, apoi l-au reținut pentru 24 de ore. 

Sursa foto: adevarul.ro

Adauga comentariu