Coronavirusul a contaminat economia, îngroapă afaceri, conturi şi portofele

Putem discuta la nesfârşit despre umilinţă, mai ales când aceasta se realizează pe banii noştri. Un funcţionar la un ghişeu, un portar, în faţa unei porţi, care se crede Dumnezeu, un procuror zăngănind din cătuşe, pătruns de misiunea sa, un judecător sculat cu faţa la cearceaf, un ministru cu cu mulţi adjuncţi, toţi doritori de şpagă, toate acestea sunt scene reale, ale distrugerii de destine în România. La toate acestea, acum se adaugă şi moartea afacerilor şi a slujbelor din cauza incompetenţei şi jocurilor politicianiste făcute în vremuri în care dacă se luau măsuri concrete împotriva spectrului pandemiei, toate acestea se puteau evita.

Dar, cum pe unii nu-i iartă boala sau accidentul de maşină, pe români nu-i iartă minciunile politicienilor (spuse în interesul rezolvării problemelor lor personale), birocraţia şi instituţiile statului. În statele civilizate, implacabilitatea morţii este concurată doar de fisc (taxe şi impozite). În România moartea este concurată de politicieni şi funcţionarii paraşutaţi în funcţii necuvenite pe pile, cunoştinţe şi relaţii. Toate şicanele de necivilizaţie pe care le îndură românii: cozi la ghişee, plecăciuni pe la funcţionari, frisoane în faţa procurorului – „că oi fi făcut tu ceva, nu te cheamă aicea degeaba”, sudori reci în faţa bunei dispoziţii a judecătorului, portofelul larg căscat în parcare la instituțiile Statului, sunt acumulatoare de stres şi nu concordă sub nici o formă cu ceea ce înţeleg eu prin „drepturile omului”.

Este discriminatoriu că suntem percepuţi ca o pradă de către fiecare individ la care apelăm. Din punctul de vedere al guvernanților și ai lor funcționari, suntem alcătuiţi doar din plecăciuni (în faţa ghişeelor) şi portofelul larg căscat.

Pe portofelul larg căscat al cetăţenilor săi se bazează Statul român pentru a depăşi “Coronacriza”.

La declanşarea pandemiei, se baza pe 6.526.000 de persoane cu statut de salariat – adică cei de pe munca cărora se “întreţine” Statul. Dintre aceştia, 2.030.000 erau patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi (zilieri sau lucrători cu ziua, sezonieri) şi membri ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative neagricole. În ultima săptămână 800,000 de persoane au intrat în șomaj tehnic iar 155,000 au fost concediate. Primul val de victime sociale ale “coronacrizei” sunt toţi aceşti 955.000 de oameni şi colateralii (“contacţii”, ca să zic aşa): familiile, persoanele care depindeau de ce puneau ei pe masă.

Problema e că în sectorul public nu e niciunul în şomaj tehnic, deşi cam bate vântul prin instituțiile Statului. Nu vreau să fiu răutăcios, dar nu mi se pare corect acest calcul politicianist izvorât din experienţa crizei din 2008-2009 şi de pierderea puterii de către PD-L din cauză că a redus veniturile din sectorul public. Le-a redus otova, la grămadă şi numai pentru amărăştenii bugetului, nu şi pentru piloşii de partid. Ori asta s-a văzut şi s-a taxat!

Abia aştept explicaţiile celor din Guvernul Mandolină al Treilea când vor fi nevoiţi să aplice reduceri în sectoriul public în lipsa veniturilor din sectorul privat. Fără cele cinci piei de tuins din sectorul privat n-au cum să susțină la aceeaşi capacitate a dezmăţului bugetar sectorul public (mai ales zona de pensii nesimţite). Acum aşteaptă, politicianist, să treacă valul pandemic că nu au cui să taie din sporuri şi salarii. Sunt în faza în care se milogesc de medici să nu plece şi-i amăgesc cu un spor de 500 de euro pe lună să-şi pună viaţa în pericol (asta că în loc să umple magaziile de echipamente de protecţie, Mandolină şi Ciolannis erau preocupaţi de anticipate, de preluarea în forţă a puterii în România). 500 de euro pentru medici sunt echivalentul sutei de lei în plus la “tot poporul”, promise de Ceauşescu în Decembrie 1989!

Polițiști, pompieri, armată, medici sunt în prima linie, profesorii zic că au cursuri online și, chiar dacă nu au, cumva trebuie să facă să nu trebuie să ajungă să înghețe anul şcolar. Nu de alta, dar anul acesta sunt alegeri, doar nu își imaginează cineva că politicienilor le pasă acum de altceva. Iar găştilor de lipitori de afişe aciuate în sinecuri, ce să le taie?

Până la “Coronacriză” Statul avea pe statul de plată 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind copii sau mame. Aici sunt 10 miliarde de lei pe an, adică vreo 830 de milioane de lei pe lună.

Mai avem 5.300.000 de pensionari, cu o pensie medie puțin peste 1000 de lei pe lună. Ceva mai mult de un milion de persoane primesc pensia minimă de 520 de lei pe lună (115 euro). Adică 1,4 miliarde de euro pe an.

Dar există şi 163.000 de beneficiari de pensii speciale, majoritatea foști militari sau polițiști. Costul total ajunge la 5,9 miliarde de lei pe an, adică 1,3 miliarde de euro pe an.

„Reforma” Băsescu-Boc a fost în realitate o farsă sinistră! (la fel ca „austeritatea”) După recalculare pe „principiul contributivității”, majoritatea pensiilor au crescut și la fel și costurile totale (cu 30%). Apoi, când Gabriel Oprea a obținut de la același guvern întoarcerea la sistemul anterior, pensiile mărite au rămas mărite pe când cele tăiate au fost făcute la loc. Dar aceasta este altă poveste, vom avea timp şi pentru ea.

Deocamdată este bine să reţineţi faptul că: bugetul de pensii are un deficit total de aproximativ 30%, din care 5 puncte sunt generate de pensia minimă și 10 puncte de pensiile speciale. Deficitul structural este de doar 15% și se putea rezolva (teoretic) prin adăugarea a încă un milion de locuri de muncă în economie – de preferat cât mai bine-plătite și cu o taxare a muncii cât mai ușor de suportat.
dar tocmai ce România a pierdut, într-o săptămână, aproape un milion de locuri de muncă! Ca să nu mai zic nimic despre cei aproape 1 milion de români intraţi în ultima lună în ţară şi care sunt tot fără locuri de muncă. Acolo erau zilieri, sezonieri, îngrijeau bătrâni, aveau slujbe în turism, unii erau la cerşit (nu contează) – trimiteau bani în ţară sau, cel puţin, nu erau o povară pe statul de plată al Statului!

Şi, oricum, conform datelor Eurostat, o treime dintre români au trăit înainte de pandemie sub spectrul sărăciei lucii. Poate aţi uitat, dar 255.000 de copii din România se duceau zilnic flămânzi la culcare. Credeţi că pandemia le-a schimbat modul de viaţă? Nici măcar ce primeau nu cred că mai primesc. Chiar aşa: BANII DIN PROGRAMELE ŞCOLARE gen “lapte şi corn” sau ce se mai dădea copiilor, ce e cu ei? Unde s-au relocat? Primesc copiii aceia în alocaţie aceşti bani, sau au fost pur şi simplu ABANDONAŢI în foame?

E bine să ştiţi că, deocamdată, există 9 pensionari pentru fiecare 10 contributori. Dacă punem şi “asistaţii” în balanţă, raportul se schimbă dramatic la 2 la 1. Adăugând şi primul val de victime salariale al “Coronacrizei” şi valul de intrări în ţară, mă întreb: pe unde se va scoate “cămaşa”?

Adauga comentariu