Copilă din municipiul Hunedoara, dată în urmărire națională. A fugit din mașina tatălui său, care se afla la cumpărături

O copilă de 14 ani, din municipiul Hunedoara, a fost dată în urmărire națională de polițiști. Minora a plecat din autoturismul tatălui său care se afla la cumpărături. 

„Ieri, în jurul orei 23.00, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că, la data de 19.08.2021, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla pe raza municipiului Hunedoara pentru a face cumpărături, fiica sa, BUGNERIU LULUGI, de 14 ani, din Hunedoara, a plecat voluntar din autoturismul în care trebuia să îl aștepte și nu a mai revenit la domiciliu.

La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o bluză de culoare roșie, fustă din material textil de culoare gri. Aceasta are înălțimea de 1,40 m, o greutate de aproximativ 40-45 kg., ochi verzi, păr lung vopsit negru cu șuvițe blonde și nu prezintă semne particulare.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au demarat activităţi specifice în scopul depistării minorei, care a fost dată în urmărire naţională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. 

Poliţiştii continuă activităţile investigative şi de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile depistării celei în cauză, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.

Adauga comentariu