Concluzia pompierilor: Incendiul de la Colegiul „Iancu de Hunedoara” a fost provocat de o țigară aprinsă

Incendiul de ieri, 7 noiembrie, de la Colegiul „Iancu de Hunedoara”, a fost provocat de o țigară aprinsă. Aceasta a fost concluzia pompierilor după cercetările făcute la fața locului.

„S-a stabilit că locul de unde a pornit arderea a fost lângă o gură de aerisire a încăperii unde a avut loc incendiul. În afara clădirii, aproape de gura de aerisire, era amenajat un loc pentru fumat. Și, cel mai probabil, o țigară nestinsă a ajuns prin gura de aerisire în acea încăpere, provocând arderea”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Incendiul de la Colegiului Națioanl „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara a izbucnit într-o cameră a clădirii unde erau depozitate hârtie și deșeuri din plastic. Arderea a generat o cantitate mare de fum, toți elevii, profesorii și angajații colegiului, în total 850 de persoane, s-au autoevacuat, înainte de sosirea pompierilor. Doi profesori au suferit intoxicații ușoare cu fum. 

Sursa foto: www.adevarul.ro

 

Adauga comentariu