Ceartă pe Facebook, între doi primari de municipii din Valea Jiului. „Te-ai trezit și tu vorbind, mai bine te puneai să faci niște clătite.//Dacă mai continui cu jignirile la adresa mea și a familiei mele, te blochez!”

Reglare de conturi, pe Facebook, între doi primari de municipii din Valea Jiului.

Totul a plecat de la un mesaj însoțit de fotografii, pe care senatorul Cristian Resmeriță (PSD), l-a publicat pe rețeaua de socializare. Parlamentarul a vrut să demonstreze că administrația locală a municipiului Lupeni (PSD) are un centru de vaccinare anti-Covid mai bine organizat decât centrul din Petroșani (PNL). 

„Vă prezint două centre de vaccinare:
1. Centrul de vaccinare de la Lupeni - Primar PSD
2. Centrul de vaccinare de la Petroșani - Primar PNL
Imaginile arată foarte clar diferența dintre implicarea PSD și implicarea PNL.
CE PĂRERE AVEȚI?”, a scris senatorul, pe pagina sa de socializare. 

În replică, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a transmis un mesaj aproape la indigo, doar că a abordat un alt subiect. Edilul-șef a publicat  fotografii cu modul impecabil în care s-a făcut deszăpezirea în data de 14 ianuarie, în Petroșani, în contrapunct cu străzile pline de zăpadă din Lupeni. 

„Vă prezint patru străzi principale din Valea Jiului:
1. Două străzi principale din Petroșani - primar PNL
2. Două străzi principale din Lupeni - primar PSD
Imaginile arată foarte clar diferența dintre implicarea PNL și implicarea PSD.
CE PĂRERE AVEȚI?”, a fost mesajul care însoțește pozele publicate de Tiberiu Iacob-Ridzi. 

Schimbul de replici care a urmat între primarul Petroșaniului și cel al Lupeniului este savuros. Lucian Resmeriță i-a sugerat colegului său să meargă să facă clătite sau să dea cu trafaletul, pe pereți, fără vopsea. Totodată, a anunțat că va face dezvăluiri despre administrația din Petroșani. Vizibil dearanjat de virulența cu care l-a atacat Resmeriță, Tiberiu Iacob-Ridzi i-a dat replica, dar și promisiunea că îl va bloca pe Facebook. 

Dialogul dintre Lucian Resmeriță și Tiberiu Iacob-Ridzi: 

Lucian Resmeriță: „Te-ai trezit și tu vorbind, mai bine te puneai sa faci niște clătite sau sa dai cu trafaletul fără vopsea pe pereți.
Om prefăcut ce esti, om fără pic de demnitate, om fără pic de caracter.
De mâine o sa-ți arăt eu diferențe dintre Lupeni și Petroșani
Voi arăta oamenilor gunoaiele de spatii comerciale pe care le aveți în Lupeni.
Voi arăta diferența dintre turismul din Straja și totala neimplicare a ta în Parâng.
Voi arăta diferența de prețuri dintre deszăpezirea Petroșaniului și restul Vaii Jiului.
Voi arăta diferența dintre atragerea de fonduri europene (Lupeni - Petrosani )
Voi arăta diferența mare de voturi obținute de fiecare în parte.
Ține aproape.”

Tiberiu Iacob-Ridzi: „Resmeriță Lucian, așa s-a trezit și fratele tău, dl senator Cristian Resmeriță, vorbind astăzi despre diferența dintre centrul de vaccinare de la Lupeni și cel de la Petroșani. Dacă erai corect aveai aceiasi reacție și astăzi la postarea fratelui tău. Ca să-l citez pe fratele tău nu am făcut decât să arăt diferențele dintre PNL și PSD. În postarea mea nu am spus nimic despre primarul Lucian Resmeriță. Nu mă sperie amenințările tale, nedemne de un primar și într-un limbaj neadecvat. Oamenii văd foarte bine diferențele dintre Lupeni și Petroșani, dacă insistați, voi continua și eu să le scot în evidență.”

Lucian Resmeriță: „Tiberiu Iacob-Ridzi, ți-a scris Monica mesajul? Hai, fii sincer?”

Tiberiu Iacob-Ridzi: „Resmeriță Lucian, dacă mai continui cu jignirile la adresa mea și a familiei mele te blochez. Văd că deranjează foarte tare adevărul.”

L-am contactat pe primarul Lupeniului, pentru a afla ce dezvăluiri are de făcut despre administrația petroșăneană. Acesta a spus că deszăpezirea care s-a făcut în anii trecuți la Petroșani a costat de 10 ori mai mult decât în Lupeni. 

„E o dispută politică, e o chetiune prin care ne-am spus una alta. Nu e o chestiune de atacuri, e un simplu comentariu la un alt comentariu. Noi trebuie să colaborăm. Relația mea cu domnul primar este una normală, una instituțională. Am și uitat de incidentul care a fost aseară. (...) Căutați cât a fost deszăpezirea la Petroșani acu un an-doi, că a depășit un milion de lei, parcă 1.200.000 de lei a fost. Și, la Lupeni a fost 120.000 de lei, adică de 10 ori mai puțin”, a declarat Lucian Resmeriță. 

Primarul municipiului Petroșani nu a putut fi contactat pe tema schimbului dur de replici cu colegul său din Lupeni.

Adauga comentariu