Ce profesie să aleg. Târg de oferte pentru învățământul profesional dedicat elevilor, la Camera de Comerț și Industrie Hunedoara

Timp de două zile, în 16 și 17 mai, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara se desfășoară Târgul de oferte educaționale pentru învățământul profesional, dual și tehnic. O ocazie bună pentru elevii aflați în pragul alegerilor profesionale să se informeze despre ce presupune o anumită meserie. Peste 20 de agenți economici și 20 de școli profesionale participă cu oferte la acest eveniment, la care sunt așteptați să participe aproape 600 de elevi.  

„Evenimentul de astăzi este o premieră pentru județul Hunedoara. Este prima ediție a Târgului ofertelor educaționale pentru învățământul profesional, dual și tehnic, organizată sub o altă manieră. Practic, există acest eveniment de promovare a ofertelor educaționale, organizat în fiecare an de Inspectoratul Școlar. De data aceasta, sub umbrela proiectului «Learning by Doing», pe care îl implementăm de aproximativ 24 de luni în județul Hunedoara, ne-am propus să organizăm un târg aplicat al ofertelor educaționale. În sensul că, școlile care promovează acest tip de învățământ se află azi în parteneriat și în strânsă legătură cu companiile partenere de practică”, a declarat Crinela Gafton, președintele CCI Hunedoara. 

Agenții economici au expus la standurile lor diverse piese și echipamente folosite de către ucenici în activitatea de practică. Totodată au făcut activități demonstrative pentru elevii care vin la târg. Așadar, tinerii care vizitează târgul pot vedea ce înseamnă profesiile de bucătar, coafor, mecanic, tâmplar, instalator sau alte meserii căutate pe piața muncii. Totodată, se pot decide dacă vor să urmeze cursurile unei anumite școli profesionale. 

Proiectul „Learning by Doing” este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Transnaţional Dunărea, care sprijină proiectele de cooperare transnaţională în conformitate cu priorităţile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR). 

 

 

Adauga comentariu