Casa de Cultura din Hunedoara va fi reparată și modernizată. Contractul a fost semnat, iar lucrările au o valoare de peste 13 milioane de lei

Casa de cultură din Hunedoara pare să aibă, în sfârșit, șanse să fie reparată și modernizată. După ani întregi în care fie a fost închisă, fie lucrările au fost executate de mântuială, cea mai mare clădire de acest gen din oraș poate intra în șantier. E nevoie de lucrări complexe, atât pe exteriorul, cât și în interiorul clădirii.

Astăzi a fost semnat contractul de execuție al lucrărilor finanțate de Consiliul Județean Hunedoara. 

„Realizarea acestui proiect este posibilă în baza asocierii dintre Consiliul Local Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara și are ca scop redarea acestui imobil scopului pentru care a fost construit.
În cadrul contractului vor fi executate lucrări de refuncționalizare și/sau compartimentare a unor spații existente, lucrări de finisaje interioare (cu restaurarea și refacerea elementelor de decorație arhitecturală), lucrări de refacere a pardoselii și a scărilor, lucrări de recondiționare și restaurare a tâmplăriei (cu schimbarea elementelor deteriorate), modernizarea birourilor și grupurilor sanitare, revizuirea instalației electrice și de iluminat, precum și lucrări de finisaje exterioare”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Hunedoara.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost atribuit la sfârșitul lunii iunie 2020 asocierii SC METALPROD WEST SRL – SC CONSTRUCTUS SRL.
Valoarea contractului este de 13.189.552,13 (TVA inclus), iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la data primirii Ordinului de începere a lucrărilor.

Adauga comentariu