Carne expirată, vândută de comercianții hunedoreni. ANPC a dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei, în întreaga țară

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat comercializarea produselor din carne la nivelul întregii ţări şi a aplicat amenzi de peste 1,5 milioane de lei. Iar neregulile s-au ținut lanț. La 63 % dintre operatorii economici verificați au fost constatate deficiențe, iar 2.300 de kilograme de carne au fost retrase urgent de la comercializare. 

Controlul s-a desfășurat în perioada 24.10 - 09.11.2018 și au fost vizați 1.127 operatori economici, iar la 711 au fost depistate probleme. A fost verificată o cantitate de 60.172 kg produse din carne, din care aproximativ 8.677 kilograme (14,4 %) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor. Mai mult, au fost prelevate 71 eşantioane de produse din carne şi, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că 14 dintre ele (19,72 %) nu se încadrau în prevederile legale, în vigoare.

Structura eşantioanelor prelevate şi a neconformităţilor constatate este următoarea:

* 23 eşantioane de salamuri din care 21,7% erau neconforme (5 eşantioane);
* 10 eşantioane de Salam de Vară din care 10 % erau neconforme (1 eşantion);
* 2 eşantioane de Salam Victoria din care 50% erau neconforme (1 eşantion);
* 9 eşantioane de cârnaţi din care 33 % erau neconforme (3 eşantioane);
* 12 eşantioane din alte sortimente din care 25% erau neconforme (3 eşantioane);
* 6 sortimente de cremwurşti din care 16,66% erau neconforme (1 eşantion);
* 7 eşantioane de parizer din care toate erau conforme;
* 2 eşantioane de cabanos din care toate erau conforme.

Urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri:

- oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 2.300 kg produse din carne, în valoare de 27.710 lei, produse cu parametrii neconformi şi/sau cu data durabilităţii minimale depăşită;
- oprirea temporară de la comercializare a circa 3.083 kg produse din carne, în valoare de 49.117 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
- aplicarea de 811 sancţiuni contravenţionale dintre care 432 avertismente şi 379 amenzi contravenţionale în valoare de 1.502.200 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În județul Hunedoara, s-a vândut carne expirată

Probleme au fost descoperite și în județul Hunedoara. De la lipsa etichetelor ori neafișarea prețurilor, până la vânzarea cărnii expirate.

„În cursul acţiunii de control s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm: (...) Comercializarea de produse din carne ce prezentau data durabilităţii minimale/ data limită de consum depăşită faţă de cea stabilită de producători putând prezenta un posibil pericol pentru consumatori, în judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Alba, Braşov, Vaslui, Teleorman, Brăila, Galaţi, Arad, Caraş Severin, Timiş, Vâlcea, Botoşani, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Mureş, Covasna, Harghita, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. (...) Lipsa etichetelor cu elemente de identificare-caracterizare, în judeţele Gorj, Sibiu, Mehedinţi, Alba, Harghita, Mureş, Botoşani, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Iaşi, Hunedoara, Arad, Vaslui, Galaţi, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa. (...) Lipsa declaraţie nutriţională s-a constatat în judeţele Hunedoara, Alba, Iaşi, Cluj, Bihor, Satu Mare, Argeş, Prahova, Neamţ şi Municipiul Bucureşti. (...) Neevidenţierea prin semne grafice distincte a ingredientelor cu efect alergen, în judeţele Hunedoara, Vâlcea, Mehedinţi, Iaşi, Bihor, Giurgiu, Brăila, Călăraşi, Cluj, Sibiu şi Municipiul Bucureşti. (...) Neafişare preţ de vânzare, în judeţele Hunedoara, Timiş, Dolj, Gorj, Maramureş şi Ialomiţa. (...) Neafişarea preţului pe unitatea de măsura, în judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Botoşani, Neamţ, Bihor, Călăraşi, Dâmboviţa şi Ialomiţa”, se arată într-un comunicat de presă emis de ANPC.

Sfaturi pentru consumatori

La cumpărarea produselor din carne acordaţi atenţie deosebită la aspectul produsului, atât exterior cât şi în secţiune, dacă este posibil;

Nu achiziţionaţi produsele la care suprafaţa este mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, consistenţă nespecifică sortimentului, cu grăsime acumulată sub membrană, aspect de vechi etc;

Urmăriţi modul de etichetare a produselor din carne, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene;

Refuzaţi produsele din carne pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;

Refuzaţi produsele din carne pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;

La cumpărarea produselor alimentare şi, implicit a produselor din carne, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;

Nu cumpăraţi produsele din carne din locuri neautorizate; în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care vă poate afecta sănătatea.

 

Adauga comentariu