Călărețul pornit spre Capitala Unirii a poposit la Deva. „Este un gest pe care foarte puțini oameni ar fi în stare să-l facă”

După o săptămână de mers călare pe cal pentru a ajunge la Alba Iulia de 1 Decembrie, timișoreanul Adrian Bumbar a poposit la Deva. Călărețul a fost întâmpinat la intrare în oraș de frații Bădoi, și ei pasionați de echitație. Toți trei au traversat orașul în șeile cailor, spre încântarea oamenilor care se opreau să-i privească. La Deva, timișoreanul a înnoptat la Motelul Alaska, al fraților Bădoi. Cei doi s-au oferit să-l sprijine, după ce au aflat despre ambiția lui de a merge în Capitala Unirii călare pe cal, la fel cum au mers înaintașii noștri în urmă cu 100 de ani. 

„Am aflat despe această ambiție patriotică a lui și din același motiv am decis să-l întâmpinăm la intrare în Deva, știind că va fi cazat la noi. Am considerat de cuviință, din spirit civic și patriotism, ca să-l însoțim măcar pe această distanță. Gestul lui mi se pare puțin nebunesc. E un gest pe care foarte, foarte puțini oameni ar fi în stare să-l facă, deși foarte mulți și-l doresc. Același lucru ar trebui să-l facem fiecare. Nu este suficient să ne manifestăm patriotismul doar la terase sau în mediile de socializare. Dacă vrem să facem ceva, trebuie să punem piciorul în prag, să ne luăm inima în dinți și să facem ceea ce ne-am propus”, a spus Mihai Bădoi. 

Adrian Bumbar a pornit din Timișoara în 22 noiemrie. A străbătut peste 150 de kilometri pe frig, ploaie sau ninsoare, pe drumuri neumblate, prin pădure, pe câmpuri, sau drumuri asfaltate. Primul popas în județul Hunedoara l-a făcut în localitatea Stretea, comuna Dobra. Acolo a fost întâmpinat de săteni, în frunte cu primarul comunei. Timișoreanul parcurge acest itinerariu în mod simbolic, pentru a aduce un omagiu înaintașilor noștri care au făurit Marea Unire, străbunicului său care a decedat în Primul Război Mondial, dar și celor opt milioane de cai care au murit alături de soldați, în luptele de atunci din Europa întreagă. Parcurge zilnic câte 40 – 50 de kilometri și are în plan să ajungă în Alba Iulia vineri, 30 noiembrie. Acolo se va întâlni cu alți călăreți veniți din Tășnad, județul Satu Mare. Pe 1 Decembrie va participa la manifestările dedicate Marii Uniri. Iapa cu care a plecat în cursă are cinci ani, o cheamă Brenda și este din rasa Cal de Sport Românesc. Adrian Bumbar are 35 de ani iar pasiunea pentru călărie o are de mic copil. Face echitație de 25 de ani și are o fermă cu 10 cai la Timișoara. Adrian Bumbar este sportiv legitimat la Clubul de echitație al Romsilva, având sprijinul clubului în demersul său. 

Comentarii

Alcyon

30.11.2018 23:20

Mulțumesc. În numele celor 17 cai superbi ai bunicului meu morți pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Omul acela nu a mai fost întreg după ce i-au fost rechiziționați de armată. I-a urmat pe front, dar i-a pierdut pe toți. Au fost mai mult decât victime colaterale, au fost eroi. 

Adauga comentariu