Biciclist decedat pe șoseaua Hațeg - Călan, după ce a fost lovit de un camion. Ar fi virat în direcția autovehiculului, condus de un șofer din Deva

Un bărbat de 64 de ani și-a pierdut viața, după ce, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul național 66, a fost lovit de o camionetă, condusă de un tânăr din Deva. Evenimentul s-a produs pe raza localității Ruși, în apropiere de Călan.

La fața locului au intervenit două echipaje de ambulanță și un al treilea echipaj, cu ambulanțier, care trecea prin zonă. Bărbatul a fost resuscitat timp de 45 de minute, dar fără niciun rezultat. Printre cadrele medicale care au încercat să-l readucă la viață pe bărbat, s-a aflat și Alexandru Bulacu, fost asistent medical la spitalul din Hațeg, care s-a oferit voluntar să-i ajute pe foștii săi colegi. 

„Au încercat resuscitarea bărbatului mai bine de 45 de minute. Am fost acolo si am încercat să-i ajut pe foștii colegi”, a declarat Alexandru Bulacu. 

Polițiștii susțin că biciclistul nu a respectat regulile de mers, virând în direcția camionetei. 

„Poliţiştii ajunşi la fața locului au constatat că, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea o autoutilitară, pe sensul de mers Hațeg - Simeria, în localitatea Ruși, pe D.N. 66, la km. 193 + 550 m, l-a acroșat pe un bărbat de 64 ani, din localitatea Ruși, care se deplasa pe bicicletă pe același sens de mers și nu a respectat regulile privind schimbarea direcției de mers, virând spre stânga. În urma accidentului a rezultat decesul biciclistului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informat Carla Strujan, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. 

 

Adauga comentariu