Anunțul ministrului Muncii, Raluca Turcan, pentru minerii din Valea Jiului. Ministrul Energiei nu i-a primit pe sindicaliști la discuții

O delegație formată din reprezentanți ai minerilor din Valea Jiului a mers, astăzi, la Guvern, pentru a discuta despre revendicările protestatarilor. Reprezentanții minerilor nu au fost primiți la discuții de către ministrul Energiei, deși este principalul decident în situația disperată în care se află angajații Complexului Energetic Hunedoara. 

Potrivit spotmedia.ro, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, astăzi, că în urma negocierilor, care au durat câteva ore, cu reprezentanții minerilor, au fost găsite soluții pentru ca aceștia să înceteze protestele. Astfel, minerii își vor primi salariile restante, tichetele de masă și li se va plăti transportul.

„După ample consultări, am identificat un set de măsuri care pot să conducă la ieșirea din impas,. Aceste măsuri vizează binele minerilor și rezolvarea unor probleme cronice”, a declarat Turcan, conform sursei citate. 

Adauga comentariu