„Anticorupția” se mută la Orăștie pentru trei zile, pentru un stagiu de pregătire destinat funcționarilor din Ministerul de Interne

În perioada 20-22 noiembrie 2018, Direcția Generală Anticorupție organizează, la Orăștie, un nou stagiu de formare în cadrul proiectului „Etică organizațională și integritate în M.A.I.”, destinat funcționarilor M.A.I. aflați la început de carieră care își desfășoară activitatea în prezent în cadrul structurilor de poliție și jandarmerie. Activitatea se va desfășura la Centrul de Formare Inițială și Continuă al M.A.I. din Orăștie, instituție de învățământ non universitară a Ministerului Afacerilor Interne și beneficiază de participarea unui număr de 22 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Hunedoara și al Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Decebal” Hunedoara.

„La deschiderea stagiului de formare au fost invitați prefectul județului Hunedoara – dl Fabius -Tiberiu Kiszely, reprezentanți ai autorităților publice locale, precum și șefii instituțiilor M.A.I. din județ, care au salutat iniţiativa Direcţiei Generale Anticorupţie, cu precizarea că, promovarea unui comportament etic şi integru în organizaţiile din care fac parte tinerii participanți, este o condiţie esenţială pentru creşterea prestigiului şi imaginii structurilor M.A.I., pe plan local. Prezentările tematice vor fi susținute de ofițeri din cadrul Serviciilor Județene Anticorupție Alba și Sibiu, proiectul fiind organizat la nivel regional. Pe parcursul celor trei zile ale stagiului de pregătire tinerii cursanţi vor beneficia și de experiența, atât a unor lectori şi specialişti din cadrul structurilor M.A.I., dar şi a unor traineri din afara M.A.I. care  vor transmite funcționarilor M.A.I. mesaje motivaționale având în vedere începutul de carieră al acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara.

Scopul proiectului „Etică organizațională și integritate în M.A.I.” este crearea premiselor care să conducă la dezvoltarea abilităților necesare dezvoltării unui comportament etic și integru în asigurarea aplicării legii pentru grupul țintă menționat anterior. Conceput sub forma unor stagii de formare cu durata de 3 zile, proiectul se focusează pe utilizarea metodelor nonformale și interactive, a exerciţiilor individuale şi de grup,cu scopul de a-i determina pe tinerii lucrători să-şi descopere valorile personale, credinţele şi comportamentele adiacente şi să le antreneze capacitatea de a lua decizii bazate pe valori, atât în viaţa curentă profesională, cât şi cea personală.
Proiectul „Etică organizaţională şi integritate în M.A.I.” a fost iniţiat de Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu Institutul de Studii pentru Ordine Publică şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Fundaţiei ,,Hanns Siedel” şi a debutat în noiembrie 2015, iar din 2017 s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări și Direcția Generală Management Resurse Umane prin Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen Buzău.

Adauga comentariu