Amenzi drastice pentru că au intrat cu autoturisme de teren, în zone naturale protejate din Parâng și Vâlcan

Jandarmii montani hunedoreni au depistat şase bărbaţi, care au pătruns cu autoturisme de teren în zona naturală din masivele Parâng şi Vâlcan, lucru interzis de lege. Pentru acest fapt, cei șase bărbați au fost sancționați cu amenzi în valoare de 5.000 de lei. 

„Cinci bărbaţi, cu domiciliul în judeţele Gorj şi Hunedoara, au fost depistaţi de jandarmii montani, după ce au pătruns cu autoturismele de teren pe traseul ce leagă staţiunea Parâng de Vf. Parângul Mic. Un alt bărbat, domiciliat în judeţul Hunedoara, a fost depistat de jandarmii montani după ce a pătruns în fondul forestier din zona Pârâul Negru, din munţii Vâlcan. Jandarmii montani i-au sancţionat contravenţional pe șoferii celor şase autoturisme cu amenzi în valoare totală de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 407/2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic şi respectiv, Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice”, a informat Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara.

Jandarmii montani recomandă respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte folosirea mijloacelor de transport în afara căilor de circulaţie publică. Totodată persoanale care observă producerea unor fapte similare pot sesiza jandarmii montani prin apelarea numărului de urgenţă 112.

 

Adauga comentariu