Al doilea consilier județean de la PSD Hunedoara anunță trecerea la partidul lui Ponta. Ce mesaj le-a transmis foștilor colegi

Consilierul județean Ion Hojda a părăsit PSD pentru a se înscrie în Pro România. Este al doilea ales județean de la social-democrați care trece în tabăra lui Victor Ponta, în ultima săptămână. Ion Hojda le-a transmis un mesaj psd-iștilor, cu care a fost coleg 20 de ani, în care vorbește despre lipsa de unitate din partid.  

„Prima zi în PRO România, după 20 de ani de PSD. Continui pe drumul ales de mine, alături de foști și viitori colegi, din primul rând al Consiliului Județean, într-o nouă construcție politică. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în întreaga activitate și sper ca începând de astăzi atenția celor care trebuiau să ne țină uniți să fie mult mai clară”, a scris Ion Hojda pe o rețea de socializare.

Săptămâna trecută, un alt consilier județean de la PSD, Dacian Ciodaru, fost președinte al tinerilor social-democrați din județ, a trecut la Pro România. Și primarul orașului Simeria, Emul Rîșteiu (PSD), a anunțat că are în plan să candideze la alegerile locale viitoare din partea partidului lui Ponta. 

Conform prevederilor legale, un ales local sau județean își pierde mandatul dacă demisionează din partidul pe listele căruia a fost ales, pentru a se înscrie în alt partid.

Adauga comentariu