Adolescentă din Uricani, dată în urmărire națională. A plecat de acasă în toiul nopții

O adolescentă din Uricani a fost dată în urmărire națională. Adriana Elena Chiciudean a plecat de acasă, în jurul orei 23:00, și nu a mai revenit. Părinții fetei au apelat la ajutorul polițiștilor pentru a o găsi. Minora a mai fost plecată voluntar de la domiciliu. 

„La sediul Poliției Oraşului Uricani s-a prezentat o femeie care a sesizat faptul că fiica sa, CHICIUDEAN ADRIANA ELENA, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar în data de 07 septembrie, în jurul orei 23:00, de la domiciliul din Uricani și nu a mai revenit.

Minora are următoarele semnalmente: înălțime 1,57 m., greutate aproximativ 47 kg., păr blond, tuns până la umeri, ochi verzi, față ovală, fără semene particulare. La data plecării voluntare, era îmbrăcată cu vestă de culoare crem, pantaloni jeans albastru deschis și pantofi sport albi”, a informat IPJ Hunedoara. 

Polițiștii au început căutările și le solicită persoanelor care au informații despre locul în care se află minora să anunța la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție. 

 

Adauga comentariu