Accident rutier provocat de un șofer beat criță, în orașul Călan. Polițiștii i-au deschis dosar penal

Un bărbat de 39 de ani va fi cercetat penal, după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier, pe raza orașului Călan. Acesta a lovit un autoturism care circula în fața sa, declarându-le polițiștilor că nu l-a văzut la timp pentru a frâna. În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul vinovat de producerea accidentului avea o alcoolemie de 1,54 md/l alcool pur în aerul expirat. 

„Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe Drumul comunal 51A, pe raza orașului vechi Călan, a avut loc un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale. La fața locului, poliţiştii i-au identificat pe cei doi conducători auto implicaţi în tamponare. Unul dintre cei doi conducători auto, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Hunedoara, a declarat că a observat prea târziu autoturismul care circula în fața sa, intrând în impact faţă-spate cu acesta. Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat, în cazul hunedoreanului în vârstă de 39 de ani valoarea de 1,54 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În timp ce în cazul celuilalt conducător auto, în vârstă de 43 de ani, din Simeria, rezultatul a fost negativ”, a informat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea în stare de ebrietate a unui autovehicul pe drumuri publice. 

Adauga comentariu