Accident rutier la Pui. Doi copii, loviți de un autoturism, în timp ce mergeau pe trotuar

Doi copii din comuna Pui au ajuns la spital, după ce au fost loviți de un autoturism. Din datele polițiștilor, șoferul vinovat de producerea accidentului nu a fost atent la trafic, având alte preocupări. Cei doi minori mergeau pe trotuar, fiind însoțiți de mama lor. Accidentul rutier s-a produs pe șoseaua națională Hațeg - Petroșani, în localitatea Pui.

„Un bărbat în vârstă de 62 ani, din oraşul Uricani, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul de mers Petroșani - Hațeg, în localitatea Pui, pe DN 66, la km 162 + 200 metri, din cauza altor preocupări de natură a distrage atenția, a pierdut controlul direcției de mers, a ieșit în afara carosabilului în partea dreaptă a sensului de mers și a acroșat doi minori în vârstă de 9 ani şi 2 ani, care se deplasau pe trotuar însoțiți de mama lor, în vârstă de 37 ani, din comuna Pui.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a celor doi minori, care au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, în urma accidentului a rezultat avarierea unei bornei hectometrice și a unui imobil din localitatea Pui”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Adauga comentariu