Accident rutier cu trei victime, în apropiere de orașul Călan. Două autoturisme au lovit din spate un autotren

Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 14.30, la intersecția drumului național 66 cu drumul județean 687 (intersecția Hunedoara - Călan). Două autoturisme au lovit din spate un autotren, iar trei persoane care se aflau în unul dintre autoturisme au fost rănite. 

„La locul impactului dintre 2 autoturisme şi un autotren pompierii specializaţi în descarcerare şi prim ajutor au găsit trei victime neîncarcerate şi conştiente. Oamenii implicaţi în accident ce au suferit traumatisme, în vârstă de 18, 19 şi 54 de ani, se aflau toţi într-un autoturism. Răniţii au primit îngrijiri din partea echipajelor de pompieri şi SAJ şi au fost transportați conştienţi şi cooperanţi la UPU Hunedoara. În operaţiune au fost implicate echipaje ale Punctului de Lucru Bretea, SMURD Hunedoara şi SAJ”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. 

Din datele transmise de IPJ Hunedoara, conducătorii celor două autoturisme (înmatriculate în județele Gorj și Alba), care rulau pe DN66, în zona intersecției cu DJ687, nu au păstrat distanța corespunzătoare față de un autotren care se deplasa în fața acestora (și care a redus viteza) și au intrat în coliziune față - spate cu acesta. Traficul în acest moment nu este afectat. În acest caz a fost întocmit dosar de certare penală.

 

Adauga comentariu