Accident rutier cu trei răniți, pe DN7. Șoferul vinovat ar fi adormit la volan

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs în această dimineață, pe drumul național (DN) 7, în zona localității Mintia. Din datele polițiștilor, evenimentul rutier a fost provocat de un șofer din Galați, care ar fi adormit la volan. 

„Astăzi în jurul orei 08:00, un bărbat de 30 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din direcţia Arad - Deva, pe raza localităţii Mintia, din cauza oboselii a pierdut controlul direcției de mers şi a lovit un cap de pod, după care a ricoșat pe sensul opus de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 

În a cest caz polițiștii au deschis dosar penal. Pe timpul intervenției echipajelor de prim-ajutor, traficul rutier în zonă a fost întrerupt.

 

Adauga comentariu