Accident de muncă, la Simeria. Un muncitor a fost prins sub o placă de marmură, care a căzut dintr-un TIR

Accident de muncă, la ieșire din Simeria. Un muncitor de 40 de ani a fost prins sub o placă de marmură, care a căzut dintr-un TIR. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă, bărbatul a fost transportat la spital, după ce, din camion, mai multe plăci de marmură s-au prăvălit, iar una dintre ele l-a suprins pe muncitor.

La fața locului a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare.

„Bărbatul era conștient, cooperant, cu multiple traumatisme și leziuni la nivelul capului și membrelor inferioare. A fost preluat de echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Deva, stabilizat la fața locului împreună cu SMURD Simeria și transportat la UPU Deva”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt al SAJ Hunedoara.

Adauga comentariu