(VIDEO) Zgomot de motoare cu ecouri triste la Hațeg. Sute de motocicliști l-au condus pe ultimul drum pe prietenul lor Andrei Farcaș

A fost o zi tristă ieri pentru comunitatea moto din județ la despărțirea de motociclistul Andrei Farcaș, decedat într-un accident rutier. Aproape 300 de motocicliști s-au strâns pentru a-l conduce pe ultimul drum pe prietenul și colegul lor decedat la doar 35 de ani. 

Bikerii și-au dat întâlnire la un local din oraș, de unde au plecat încolonați către casa lui Andrei din Sântămăria Orlea. De aici, au însoțit cortegiul funerar până la cimitir. Pe întreg traseul, bikerii și-au turat motoarele, în semn de omagiu dar și pentru a-și exprima durerea față de despărțirea definitivă de prietenul lor.

„Ai fost prea vertical pentru «odăi» exagerat de strâmbe”

Au urmat momente emoționante până la lacrimi pentru motocicliști, atunci când unul dintre ei a rostit un cuvânt de adio, la căpătâiul de veci al prietenului lor.

„Andrei, astăzi ne luăm la revedere de la tine, prieten drag. Și noi, la rândul nostru, toți vom pleca de pe pământ într-o zi pe care nu o cunoaștem. Dar, mă rog să fim pregătiți și împăcați cu Dumnezeu pentru acea zi. Ai fost un om prea sincer pentru o lume mult prea falsă. Mult prea deschis la minte pentru «clădiri» cu doar patru pereți. Și mult prea vertical pentru «odăi» exagerat de strâmbe. Trezit mult prea devreme, când toți dormeau până târziu. Plecat și mai devreme, fără un clar motiv. Nu-l știu. Betoane, cărămizi, segmenți... și apoi bujii... toate-ntro zi! Ai reușit să faci de toate. Și le-ai făcut! Chiar excelent. Tu știi asta! Ai încercat întotdeauna să zâmbești. La fel de luminos. Și odihnit, și rupt de oboseală. Ai fost un om corect și bun, și plin de viață! Călatorie minunată dragul meu prieten, vecin, mecanic, constructor, suflet bun”, a rostit Daniel Toma, la mormântul motociclistului.

„A fost jale, o despărțire foarte grea. Andrei a fost un om extrem de serios în tot ceea ce făcea. Avea firmă de construcții și atelier de reparații auto. Abia își terminase casa și, din câte am înțeles, urma să se căsătorească. E goală casa acum și tristă. Era de șapte ani cu prietena lui Eva. Ea în continuare e în spital și nu știe că Andrei a decedat. Are nevoie de sprijin, de donații de sânge și acum ar trebui să ne concentrăm pentru a o ajuta să se însănătoșească”, a spus Alin Ivan, unul dintre motocicliștii care au participat la funeralii.

Farcaș Andrei a decedat într-un accident rutier teribil, care s-a produs duminică seara pe DN 68. Bărbatul în vârstă de 35 de ani a intrat cu motocicleta într-un cap de pod, iar impactul i-a fost fatal. Membrii echipajului de prim-ajutor, ajunși la fața locului, l-au găsit în stop cardio-repsirator, au încercat să-l resusciteze, dar fără niciun rezultat. Prietena motociclistului, în vârstă de 25 de ani, a fost dusă la spital cu multiple fracturi osoase.

 

 

 

Comentarii

deva

17.10.2019 20:17

Motoare turate, viteza fara limite si durutul in "dos" de ceilalti oameni. Atata pot motoristii astia. Ce sens are sa turezi motoarele, sa poluezi si sa-i deranjezi pe ceilalti? In amintirea cui? A unui ignorant donator de organe? Nu se putea face un "mars al tacerii" ?

Adauga comentariu