(VIDEO) După o viață de muncă, la bătrânețe, au ajuns bolnavi și abandonați. „Eu din septembrie nu am mai ieșit afară. Să văd și eu Soarele, să văd și eu Luna, să văd și eu Stelele”

Doi bătrânei din satul Boiu, comuna Rapoltu Mare, își duc traiul de la o zi la alta, sperând la o minune. Ambii bolnavi și fără niciun sprijin, după o viață de muncă, sunt nevoiți să se descurce dintr-un venit de doar 700 de lei pe lună. Au fost momente grele pentru ei, în ultimii ani, când, au trebuit să se îngrijească unul pe altul, amândoi fiind infirmi.

În toată situația lor nici nu poți spune ce e mai tragic. Boala, lipsurile materiale, singurătatea sau poate nedreptățile prin care au trecut. Am aflat despre situația lor de la o asistentă medicală din Deva, Cornelia Badea. Ea, la rândul ei, a aflat despre drama lor dintr-un anunț din ziar.

Își cautau pe cineva să-i îngrijească. În schimb, i-ar fi oferit tot ce aveau ei. Căsuța modestă în care locuiesc nu a atras pe nimeni, iar anunțul apare în ziar deja de trei ani.

Cu 11 ani în urmă, Ioan Pădurean a suferit un accident de muncă. Era angajat la Reva Simeria, unde și-a strivit mâna stângă la un utilaj, rămânând infirm pe viață. Acum, au apărut și alte probleme de sănătate. Picioarele l-au „trădat”, iar din toamna anului trecut nu a mai ieșit din casă. Perioada cea mai grea a fost atunci, când, soția lui, Elena Pădurean, a suferit un accident vascular cerebral, fiind și ea țintuită la pat. S-au îngrijit unul pe altul, iar gândul că, într-o zi, unul dintre ei va rămâne singur, îi face să se cutremure de durere.

„Problemele mele de sănătate sunt mari. În urmă cu 11 ani am avut un accident de muncă. După aceea am stat în spital și acasă, timp de opt luni. De atunci m-au scos la pensie de boală. Primeam o pensie de 360 de lei... 360 de lei pensie la grupa a III-a! Am făcut cerere la București, la minister, le-am scris medicilor. Și nu mi-au aprobat. Mi-au spus că aș fi primit, numai dacă era tăiată mâna. Le-am spus: cum să o tai? De un an am probleme cu picioarele. Nu mai am control la piciorul și la mâna stângă. Nu le pot dirija. Să mă scol din pat, nu pot. Din septembrie 2019, nu am mai fost afară. Stau țintuit în pat. După epidemia asta, dacă dă Dumnezeu să fie bine, m-aș interna în spital să văd ce am la picioare. Că au început problemele și la mâna dreaptă. Sper să se poată face ceva, ca să pot ieși din casă. Atât vreau. Nu îmi mai trebuie să muncesc, că am muncit zeci de ani”, spune Ioan Pădurean, în vârstă de 66 de ani.

După accidentul de muncă, bărbatul nu a mai putut să se întoarcă la serviciu, dar nici nu a beneficiat de vreo despăgubire. Pentru nimeni nu a mai fost importantă soarta lui.

„Dacă nu era accidentul, lucram până acum și luam și eu o pensie ca lumea. Mi-au dat 100 de lei. Protecția Muncii atât mi-a dat, 100 de lei. Mi-a dat patronul, de la București. El mi-a pus pe card, nu mai știu câți bani, dar să-i dea Dumnezeu sănătate. I-a spus directorului așa: directore, voi n-ați făcut nimic pentru băiatul ăsta. I-ați dat 100 de lei ca la un copil. Uite, eu îi pun pe card bani. Spune-i că îi pun pe card”, își amintește Pădurean.

De la acel moment, soții Pădurean au fost nevoiți să supraviețuiască dintr-o pensie de invaliditate. Pensia de drept, după zeci de ani de muncă, i-a ieșit mai mică decât pensia socială. Ioan Pădurean spune că nu i-au fost luați în calcul anii munciți la grupa a II-a de muncă, iar el nu este capabil să se lupte cu birocrația din instituțiile statului, pentru a-și obține drepturile câștigate cu sudoarea frunții. Nici soția lui nu beneficiază de vreun ajutor de la stat, deși are acest drept. Au fost refuzați de peste tot pe unde s-au adresat cu această solicitare.

„Anul trecut, în 5 iunie, am depus dosarul de pensie și, pe decizie, când a venit, scria «pensie socială». Fiindcă, pensia «de drept», după 30 de ani de muncă, era de 560 de lei, iar «pensia de boală» de 650 de lei. Și a rămas pensia socială. Asta nu se mai mărește. Nu mi s-au luat în calcul anii lucrați la grupa a II-a, că am 30 de ani munciți în această grupă. Muncă foarte grea. Eu nu m-am putut duce la Casa de Pensii să văd cum stau lucrurile. Cu cine să merg? Au scris acolo că dacă nu îmi convine, să merg în Tribunal. Dar eu mă duc în Tribunal cu Casa de Pensii? Eu am bani să plătesc avocatul?”, se întreabă retoric bătrânul.

Singurul lucru pe care și-l dorește Ioan Pădurean este să se însănătoșească, să poată ieși afară pe propriile picioare. Spune că nu îi lipsește nimic, deși din cei 700 de lei trebuie să-și asigure traiul pe o lună întreagă. 

„În genunchi și în coate mă pun, dacă m-oi face bine, voi merge și voi pupa pământul. Numai să pot umbla. Eu din septembrie nu am mai ieșit afară, să văd și eu Soarele, să văd și eu Luna, să văd și eu Stelele. Nu mă pot duce afară. Aici pe pat stau țintuit, din luna septembrie 2019. Nu știu care-i situația. Am dureri mari noaptea. Ziua ca ziua, dar noaptea am dureri mari. Nu poatea nici soția mea. (...) Asta e, trebuie să rabd, până într-o zi, când Dumnezeu vrea să mă facă și pe mine bine”, spune printre lacrimi bătrânul.

Ioan Pădurean are trei fiice din prima căsnicie, sunt stabilite cu traiul în județul Arad. De douăzeci de ani însă, nu au mai venit să-l vadă și nici nu sunt interesate de situația tatălui lor. Bătrânul le-a sunat, le-a trimis și bani de drum, din puținul lui, dar tot nu au venit.

Asistenta medicală Cornelia Badea, cea care a aflat dintr-un anunț din ziar despre drama celor doi bătrâni, a încercat să-i ajute, atât pe partea medicală, cât și cu alimente. Surpriza mare a fost și pentru ea, atunci când, l-a recunoscut pe Ioan Pădurean, care, în urmă cu 20 de ani, a fost internat în spitalul din Deva, unde ea lucra. Cornelia Badea nu își dorește nimic în schimb, doar să poată să-i sprijine pe cei doi bătrânei să-și trateze problemele de sănătate. I-a vizitat atunci când a putut, le-a dus alimente, iar după ce va trece pandemia de Covid-19, speră să reușească să-i aducă în atenția medicilor, pentru a li se face investigații medicale adecvate.

Adauga comentariu