(VIDEO) Cum poți confecționa o MASCĂ de protecție respiratorie. E la îndemâna oricui

Pe principiul „paza bună trece primejdia rea”, românii au golit farmaciile de măști de protecție respiratorie, de teama de a nu se infesta cu virusul gripal venit din China. Într-atât de multe măști s-au cumpărat, încât unele unități de comerț cu medicamente și-au permis să le crească prețurile chiar și de 100 de ori, fiind convinse că se vor vinde.

La Deva, dar și în alte farmacii din județ, situația este la fel ca în restul țării. Spre exemplu, la unul dintre cele mai importante lanțuri farmaceutice din municipiu, nu se găsește nici măcar o singură bucată de „pânză”, bună de acoperit gura și nasul.

Ce ar fi de făcut în această situație? Răspunsul l-am găsit la Simona Draghincescu, care ne arată cum putem să ne confecționăm singuri o mască. Astfel încât, să nu fim nevoiți ca, pentru confortul nostru fizic, dar și psihic, să cumpărăm o fâșie de tifon cu elastice la preț de eșarfă Prada. Așa cum se vehiculează că s-ar fi vândut în aceste zile la farmaciile din țară.

Simona Draghincescu ne arată cum în doar 2 minute, poți face o mască de protecție similară cu cele vândute în farmacii, folosind un șervețel de hârtie, două elastice și două capse.

Adauga comentariu