Vești bune pentru pacienți. Cabinet medical privat, dotat cu RMN, la Spitalul Municipal Hunedoara

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara va avea aparat de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN). Un investitor privat s-a arătat interesat să închirieze un spațiu în cadrul unității medicale, pentru a deschide un cabinet dotat cu aparatură medicală performantă. Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local Hunedoara, a fost supus dezbaterii și aprobat un proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație a unui spațiu cu o suprafață de 133 metri pătrați din subsolul spitalului. 

„Această licitație vine ca urmare a unei solicitări primite de către spital de la firme private care au acest domeniu de activitate. Ne interesează să oferim locuitorilor municipiului Hunedoara servicii medicale de calitate. Dintotdeauna m-a preocupat spitalul și ori de câte ori am avut ocazia, am aprobat investițiile necesare aici. Astăzi, este vorba despre un investitor privat”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

„Din punctul nostru de vedere, această solicitare ne va aduce mai multe avantaje: piața concurențială creează premisele ca prețurile investigațiilor imagistice prin rezonanță magnetică (RMN) să scadă, spitalul încasează niște bani din chirie, iar pacienții beneficiază de prețuri mai bune. Suntem deschiși și venim în întâmpinarea oricărui investitor privat, mai ales a celor care aduc la spitalul nostru servicii pe care noi nu le oferim – cu cât mai mulți investitori, cu atât mai bine!”, spune Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Acesta a mai spus că spitalul din Hunedoara nu are un astfel de aparat, iar în municipiu există un cabinet privat care oferă investigații cu RMN. 

În prezent, există aprobarea Consiliului Local pentru organizarea licitației de închiriere a spațiului aflat la subsolul spitalului, după aceea, firma care câștigă licitația va amenaja spațiul, iar apoi va fi montat și pus în funcțiune aparatul RMN.  

Adauga comentariu