Un hunedorean a rămas fără bani și acte, după o călătorie cu trenul. Hoțul i-a furat portmoneul din buzunar

Un tânăr de 23 de ani, din Petroșani, a fost furat de bani și acte în timp ce călătorea cu trenul. Furtul s-a petrecut pe timpul nopții, într-un tren care circula pe ruta Teiuș – Simeria. Autorul hoției este un bărbat din județul Alba.

„În data de 06.12.2018, poliţiştii Postului de Poliție T.F. Simeria au fost sesizați de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Petroșani, cu privire la faptul că, în noaptea de 05./06.12.2018, în timp ce călătorea cu trenul pe relaţia Teiuș – Simeria, i-a fost sustras, din buzunar, portmoneul cu bani şi acte de identitate. În urma activităților derulate, poliţiştii T.F. au identificat  un bărbat în vârstă de 39 de ani, din  orașul Cugir, judeţul Alba, faţă de care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de furt reclamate de tânăr”, a informat IPJ Hunedoara. 

Sursa foto: mytex.ro

Adauga comentariu