Un biciclist beat și-a zdrobit capul de asfalt, la Orăștie. Polițiștii i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Un bărbat de 50 de ani, din Orăștie, a ajuns la spital, după ce, beat fiind, a căzut de pe bicicletă și s-a lovit la cap. Biciclistul a fost găsit zăcând pe carosabil de un echipaj de polițiști. 

„Un echipaj rutier aflat în patrulare pe strada Morii, din Orăștie, a găsit o persoană care prezenta leziuni în zona capului, căzută pe carosabil, lângă o bicicletă. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că persoana în cauză este un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Orăștie, care a condus o bicicletă  pe strada Morii, iar din cauza faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra bicicletei și a căzut pe partea carosabilă, autoaccidentându-se. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,08 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a mai precizat că biciclistul a suferit răni ușoare, pe numele său fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Sursa foto: zhd.ro

      

Adauga comentariu