Tragedie la un azil de bătrâni din Lupeni. Un bărbat s-a sinucis prin spânzurare

Tragedie la un azil de bătrâni din Lupeni. Un bărbat în vârstă de 68 de ani, client al azilului, și-a pus capăt zilelor prin spânzurare. Ioje Nicolae a fost găsit spânzurat de o asistentă de la azil, care a sunat la 112, pentru a cere ajutorul serviciilor de urgență. Echipajul SMURD care a ajuns la fața locului, a încercat să-l resusciteze pe bărbat, dar fără niciun rezultat. După aproximativ o oră, bărbatul a fost declarat decedat. 

Ioje Nicolae s-a spânzurat cu o curea de suportul pentru prosop ieri, în jurul orei 18.00. Potrivit unor surse, înainte să se sinucidă, bărbatul s-ar fi certat cu concubina sa.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia. 

„La examinarea cadavrului nu s-au constatat urme de violență, nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei infracțiuni. Cadavrul a fost preluat de morga spitalului din Lupeni, pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei morții” a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. 

Azilul „Glasul Penticostalilor”, unde s-a petrecut tragedia, se află pe strada Viitorului din Lupeni. 

Sursa foto: gorj-domino.ro

Adauga comentariu