Spitalul cu șase manageri în doar două luni va avea o nouă conducere, posibil doar pentru trei zile. Numirea șefilor de la SJU Deva, o aiureală perpetuă

După încetarea stării de urgență, urmează trei zile neacoperite legislativ din punct de vedere al combaterii pandemiei de Covid-19. Legea care va institui starea de alertă intră în vigoare abia de luni. În cele trei zile, Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva revine în subordinea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara. Motiv pentru care, conducerea CJ a considerat oportun să numească un nou manager interimar la spitalul devean. Chiar dacă mandatul ar putea să dureze doar trei zile, deoarece în starea de alertă spitalele revin în subordinea Ministerului Sănătății, iar numirea șefilor de spitale va fi în atribuția ministrului Sănătății. În prezent, spitalul este condus de medicii Bianca Glodean-Onescu și Marius Blendea.  

Astăzi, CJ Hunedoara a transmis un comunicat în care a anunțat noua echipă de la conducerea SJU Deva. Astfel, medicul Emil Stoica Mariș a fost numit manager interimar, iar medicul Rodica Ioana Avram, director medical interimar. 

„În urma înregistrării cererii de renunțare (nr. 7663/14.05.2020) la funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență din Deva, înaintată de doamna Liliana Vaidner, președintele CJ Hunedoara a emis Dispoziția nr. 132/14.05.2020 prin care, începând cu data de 15.05.2020, este numit în funcția de manager interimar al unității medicale dr. Emil Stoica Mariș. Precizăm că, de la aceeași dată, funcția de director medical interimar va fi exercitată de dr. Rodica Ioana Avram. Facem precizarea că potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 40/2020, odată cu încetarea stării de urgență, competența numirii persoanelor în funcția de conducere a unităților medicale din subordinea administrațiilor locale, revine, în cazul Spitalului Județean de Urgență din Deva, președintelui Consiliului Județean Hunedoara”, a transmis CJ Hunedoara.

Președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, susține că numirea unei nou conduceri la SJU Deva este un gest de responsabilitate. Asta, pentru că, în cele trei zile de vid legislativ, unitatea medicală ar fi rămas fără șefi, a susținut acesta. 

„Actuala conducere este numită până în data de 14 mai, mai sunt șase ore. Nu puteam lăsa spitalul timp de trei zile, fără conducere. Lucrurile le-am privit preventiv”, a declarat Bobora. 

SJU Deva a fost în prim-planul opiniei publice prin haosul care s-a instaurat în unitatea medicală, odată cu declanșarea pandemiei cu noul coronavirus. În doar două luni, au fost numiți, demiși sau suspendați nu mai puțin de șase manageri.

Reamintim că, la debutul pandemiei, managerul Daniela Roșca a fost suspendată din funcție, fiind înlocuită cu Silviu Didilescu. Acesta din urmă a demisionat, după doar șapte zile, iar la conducerea spitalului au fost aduși medici militari, manager fiind medicul militar Ioan Vlase. La retragerea medicilor militari, a urmat o adevărată bătălie pentru desemnarea noilor șefi ai spitalului. CJ Hunedoara a venit cu propriile numiri (Liliana Vaidner - manager interimar și medicul Rodica Ioana Avram - director medical), deși spitalul era în subordinea Ministerului Sănătății. Într-un final, au ajuns la conducerea spitalului medicii numiți de minister. Numărul managerilor de la spitalul din Deva ar putea ajunge la șapte în doar două luni, dacă de la instituirea stării de alertă, ministrul Sănătății va considera că este necesară o altă conducere decât cea desemnată de CJ Hunedoara. 

Adauga comentariu