SC APA PROD SA Deva, amendată de Direcția de Sănătate Publică pentru conducta „arici” de la Hațeg (VIDEO)

SC Apa Prod SA Deva a fost amendată cu 10.000 de lei de către Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, pentru lucrările de reparații neconforme care s-au făcut la conducta de alimentare cu apă a orașului Hațeg. Asta, după ce în spațiul public au apărut imagini cu conducta plină de găuri, în care au fost băgate zeci de dopuri de lemn. Totuși, autoritățile din sănătate publică susțin că din punct de vedere al caliătății apei care ajunge la consumatorii din Hațeg nu ar exista probleme. 

Potrivit medicului Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, amenda a fost aplicată operatorului de apă și canalizare pentru că nu a realizat corespunzător reparațiile la acea rețea de transport a apei și nu a anunțat și DSP, conform legislației, despre efectuarea acelor reparații. 

„Urmare a articolului apărut în mass - media referitor la un tronson din conductă de alimentare cu apă potabilă a orașului Hateg, DSP Hunedoara s-a autosesizat si a dispus efectuarea unui control. O echipa de inspectori din cadrul DSP Hunedoara - SCSP s-a deplasat in data de 11.02.2020 la sistemul de aprovizionare cu apă a orașului Hateg unde a constatat urmatoarele:

- sistemul de distributie a orasului Hateg se compune din: statie de tratare a apei, reteaua de alimentare cu apa a celor 3 bazine de inmagazinare si sistemul de distributie al localitatii.Reteaua de alimentare cuprinsa intre statia de tratare a apei si cele 3 bazine de inmagazinare a apei se intinde pe o lungime de 4500 m. Din lungimea totala a conductei, aproximativ 800 m conducta a fost inlocuita in urma cu aproximativ 5 ani, restul de 3.700 de metri fiind construita din anul 1978.

O portiune de aproximativ 500 de metri din conducta supraterana prezinta numeroase orificii care au fost remediate de operator prin obturare cu dopuri din lemn. DSP nu a fost anuntata cu privire la interventiile efectuate de operator asupra retelei de apa.

Cu ocazia verificarilor s-au recoltat 3 probe de apă din punctele reprezentative ale retelei și s-a verificat conformitatea la legislatia sanitară în vigoare efectuata la nivelul laboratorului propriu (laborator inregistrat la Ministerului Sanatatii); a fost verificat modul de realizare a programului propriu de supravegere a calitatii apei precum si a programului de monitorizare operationala avizat de DSP pentru punctele de prelevare: iesire statie tratare si iesire rezervoare inmagazinare pentru o perioada de 6 luni. Nu s-au constatat neconformitati ale valorilor pentru parametrii analizati.S-au verificat buletinele de analiza a apei din cadrul monitorizarii de audit pentru ultimele 6 luni.Nu s-au constatat neconformitati. La ora controlului, operatorul a demarat procedura de inlocuire a conductei pe portiunea deteriorata de 500 m.

SC Apa Prod SA Deva a fost sanctionata contraventional conform HG nr.857/2011, cu amenda in valoare de 10.000 lei”, a informat DSP Hunedoara.

Imaginile cu conducta plină de găuri au provocat o adevărată revoltă în rândul internauților, după ce au fost publicate pe o rețea de socializare. Ținta atacurilor și ironiilor oamenilor a fost Apa Prod SA Deva. Abia după ce imaginile cu conducta „arici” au apărut în spațiul public, stârnind un întreg scandal, firma de apă s-a apucat să o înlocuiască, lucrările fiind demarate zilele acestea. 

 

 

 

 

Adauga comentariu