Primăria Devei a decis: romii din „Porcărie” vor fi mutați în zona străzii Depozitelor

Romii din „Porcărie” vor fi mutați în locuințe modulare, care vor fi amplasate în zona străzii Depozitelor, a declarat astăzi, într-o conferință de presă primarul Devei, Florin Oancea. Deși inițial s-a spus că familiile defavorizate care locuiesc în ghetourile de „peste linii” vor fi relocate pe un teren al municipalității din zona Bejan, în vecinătatea Cartierului Micro 15, reacțiile negative ale oamenilor au dus la revizuirea acestei decizii. 

Florin Oancea a mai explicat că mutarea romilor din acele locuințe insalubre este necesară din mai multe motive. În primul rând, pentru că se dorește să se dezvolte în acea parte a orașului un cartier rezidențial, dar și o zonă de agrement pe malul Mureșului. Apoi, administrația locală își propune să facă un efort de integrare socială a familiilor de romi, oferindu-le condiții de trai decente. Pe lângă toate acestea, între locuitorii din Grigorescu și persoanele de etnie romă s-au creat tensiuni care ar putea să escaladeze în conflicte cu urmări grave. 

„Am lansat o dezbatere pe Facebook, în care am anunțat intențiile noastre de relocare a acelor familii. Astăzi, singurul teren pe care îl avem la dispoziție este în zona Bejan, de 1,8 hectare. Însă, din discuțiile care s-au purtat, concluzia este că locuitorii din Micro 15 nu își doresc ca romii să fie mutați în acel cartier. Prin urmare, am căutat alte soluții. Cea mai bună variantă, pentru a nu crea tensiuni suplimentare în Deva, este să-i mutăm în zona străzii Depozitelor. Sigura problemă este că primăria nu are teren în proprietate. În momentul în care am luat decizia să achiziționăm un teren pentru a reloca SPIGM din Piața Cetății și de a crea baza auto pentru firma de transport public local, am căutat cea mai bună locație. Am primit mai multe oferte de pe strada Depozitelor. Avem acele oferte și vă anunțăm public că, în perioada următoare, intenționăm să achiziționăm un teren pe Depozitelor. În paralel, dăm drumul la procedură pentru a achiziționa locuințe modulare”, a explicat Florin Oancea.

Edilul-șef a mai precizat că nu toate familiile care locuiesc în „Porcărie” vor beneficia de locuințe modulare, ci doare acelea care au domiciliul, fie și provizoriu, în Deva. Acesta a mai apreciat că întreg demersul de relocare ar dura circa șapte – opt luni. 
Întrebat dacă în tot acest timp, de când a pus pe tapet problema familiilor defavorizate de la periferia orașului, a fost contactat de vreun lider de-al romilor, primarul Devei a spus că nimeni nu s-a interesat de soarta lor. Și în privința organizațiilor non-guvernamentale care se ocupă de integrarea romilor cu probleme sociale, și care încasează fonduri substanțiale în acest sens, răspunsul edilului a fost identic.  


Adauga comentariu