PETROȘANI: Peste 700 de locuințe, fără agent termic în sezonul rece. Primarul municipiului: „Dacă nu se rezolvă, abonații ar trebui să treacă pe o sursă alternativă de încălzire”

Primăria Petroșani nu a reușit să rezolve problema termoficării centralizate pentru abonații din municipiu. Potrivit primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, în total, ar fi 700 de locuințe care au nevoie de agent termic în sezonul rece. 

„Licitația pentru concesionarea serviciului de termoficare a fost în primăvară. Oferta celor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) nu a îndeplinit condițiile legale și suntem într-o situație incertă. Nu știm ce se va întâmpla. În acest moment, mai sunt în jur de 700 de abonați. Nu vom mai organiza o altă licitație. Am dorit să facem ca la Deva, unde Termocentrala Mintia are și distribuția. Din păcate, CEH nu prea a dorit acest lucru. Distribuța s-a făcut până acum de firma municipalității SC Termoficare SA. Acum, firma este în faliment și nu știu dacă se mai poate livra agent termic. De aceea am organizat licitația, iar cea mai bună soluție ar fi fost ca distribuția să fie preluată de CEH”, a declarat priamarul Petroșaniului. 

Edilul-șef a mai spus că este încă în căutare de soluții și, în acest sens, va avea o discuție cu prefectul județului.


„Voi avea o discuție cu prefectul în luna august. Vom vedea dacă mai găsim o soluție. Trebuie să discutăm și cu lichidatorul dacă se mai poate furniza prin firma falimentară și compexul dacă mai furnizează sau nu agent termic. În cazul în care nu se va putea, atunci lumea va trebui să treacă pe o sursă de încălzire alternativă, gaz sau curent”, a explicat Tiberiu Iacob-Ridzi.

Acesta a mai precizat că printre abonații la serviciul de termoficare nu se regăses instituții publice ci doar persoane private. 

Sursa foto: informatiavj.ro

Adauga comentariu