Orăștie, nou proiect pe fonduri europene. Municipiul, iluminat inteligent cu tehnologie LED. Vor fi instalate panouri fotovoltaice, pentru iluminarea trecerilor de pietoni

Municipiul Orăștie a contractat ieri noi fonduri europene prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în valoare de aproape 15 milioane de lei.

Proiectul de la Orăștie prevede modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiu. Corpurile de iluminat existente vor fi înlocuite cu unele cu tehnologie LED, va fi implementat un sistem de comandă şi control pentru iluminatul public, prin telegestiune, și vor fi instalate sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru iluminat la trecerile de pietoni. Vor fi 1.990 de corpuri de iluminat instalate, 345 de stâlpi montați, 22 de sisteme bazate pe energie regenerabilă amplasate și, în total, 13.000 ml de sistem de iluminat public creat/ modernizat/ extins.

Valoarea totală a proiectului este de 14.873.563,70 lei, din care 7.698.265,84 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 19 luni.

Bilanțul fondurilor europene pentru anul 2019

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a realizat un bilanț cu privire la stadiul implementării Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în Regiunea Vest, la finalul anului 2019.

Astfel, în Regiunea Vest sunt 522 de proiecte contractate până în prezent, care se află în implementare sau au fost finalizate. Vorbim despre investiții în valoare totală de peste un miliard de euro (1043,40 milioane euro) în Vestul țării, cu o valoare a finanțării nerambursabile de aproape 800 de milioane de euro (796,74 milioane euro) prin actualul POR. Acestea reprezintă 124% din alocarea financiară regională.

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest, gestionată de ADR Vest, este de 654 de milioane de euro (din Fondul European de Dezvoltare Regională, de la bugetul de stat și bugetul local), din care 644,63 milioane euro reprezintă fonduri nerambursabile (FEDR și buget de stat).

În total, la nivelul regiunii au fost depuse 1.320 de proiecte în cadrul Regio-POR 2014-2020, în valoare totală de 1.855,24 milioane euro.

În prezent, pe lângă contractele de finanțare semnate, alte 319 proiecte, în valoare totală de 90,75 milioane euro (58,88 mil. euro finanțare nerambursabilă) se află în evaluare sau precontractare. De asemenea, 102 proiecte, având o valoare totală de 426,07 milioane euro (401,77 mil. euro valoare nerambursabilă), se află în lista de rezervă.

Adauga comentariu