Operațiune de salvare contracronometru, la Orăștioara de Sus. Un bărbat, de 33 de ani, a căzut într-o râpă și a fost găsit inconștient

Misiune de salvare dificilă dusă la bun sfârşit în urma unei acţiuni de cooperare.

Două echipaje ale Detaşamentului Orăştie au fost solicitat sa intervina, în pădurea aparţinând localităţii Orăştioara de Sus, la o persoana inconstienta, căzută într-o râpă, cu leziuni la cap.

Din cauza terenului greu accesibil, accesul până în apropierea victimei nu s-a putut realiza fără ajutorul unui voluntar dotat cu un auto 4x4 al Asociaţiei TRAVEL 4X4 Orăştie.

Victima, un bărbat în vârstă de 33 de ani, ce efectua activităţi de exploatare forestieră, a fost găsit inconştient.

Bărbatul a fost îngrijit medical, stabilizat şi transportat cu targa lopata, aproximativ 500 de metri, până la autoturismul de teren cu ajutorul căruia rănitul a fost dus la ambulanta SMURD B2 aflata la o distanta de aproximativ 3 km.

La operaţiune a participat şi un echipaj al Salvamont Hunedoara.

Buna colaborare şi coordonarea actorilor implicaţi în această situaţie a dus astăzi la salvarea vieţii unui om.

Foto: ISU Hunedoara

Adauga comentariu