O tânără a pus pe jar poliția, după ce și-a anunțat iubitul că e sechestrată. În realitate, femeia îl înșela pe acesta cu un alt bărbat

Sperietură zdravănă pentru un hunedorean, aflat la muncă în Germania, care după ce a încercat timp de două zile degeaba să ia legătura cu iubita lui, aflată la Călan, a aflat vestea că femeia ar fi sechestrată. Tânăra de 27 de ani a fost cea care i-a spus iubitului său acest lucru și i-a indicat bărbatului chiar și o adresă unde s-ar afla. Panicat, omul a sunat la poliție. 

„În data de 17.08.2019, la ora 22:54, Poliției Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de un hunedorean (aflat la muncă, în Germania) despre faptul că, de două zile încearcă fără succes să o contacteze telefonic pe concubina sa, în vârstă de 27 de ani, din oraşul Călan. Apelantul a precizat că, în cursul serii de 17.08.2019, a reușit să ia legătura telefonic cu tânăra, care i-a spus că nu poate vorbi la telefon întrucât este „sechestrată” la o adresă din municipiul Hunedoara (în zona Micro 6), după care convorbirea s-a întrerupt. Având în vedere cele sesizate, poliţiştii au efectuat verificări la domiciliul tinerei şi au luat legătura cu părinţii acesteia, care au precizat că fiica lor este plecată voluntar de la domiciliu de aproximativ două luni şi că nu au mai ținut legătura cu aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Poliţiştii, în urma efectuării unor activităţi de căutare și a verificărilor în teren, în cursul zilei de 18.08.2019 au reuşit să o depisteze pe tânără, pe raza municipiul Hunedoara. Aceasta a declarat că locuieşte de câteva zile în apartamentul unui prieten din municipiul Hunedoara, iar în cursul zilei de 17.08.2019, după ce a consumat băuturi alcoolice în mai multe localuri din Hunedoara, a fost contactată de concubinul ei, căruia i-a spus că este „sechestrată” în municipiul Hunedoara. Apoi, și-a închis telefonul pentru ca acesta să nu o mai poată contacta și pentru a-şi putea petrece în liniște timpul cu noul său prieten. Tânăra a mai precizat că nu a fost sechestrată sau victimizată în vreun fel.

Adauga comentariu