Mircia Muntean a făcut pasul spre Partidul Ecologist Român. Acesta a participat, la București, la evenimentul „PER, 30 de ani”

Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva, pare să își fi revenit rapid după eliberarea din penitenciar. Acesta a participat recent, la ROMEXPO, în București, la evenimentul de aniversare a 30 de ani a Partidului Ecologist Român. La întâlnire au participat oameni care oricând ar putea face diferența în alegerile locale sau chiar parlamentare.

La eveniment a mai luat parte Mircea Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea. Potrivit stiripesurse.ro, el a candidat și câștigat mandatul sub culorile PER după ce anterior fusese părăsit de toată lumea când a acut probleme cu justiția, probleme pe care le-a depășit după ce s-a descoperit că de fapt a fost vânat și judecătorii au constatat abuzurile procurorilor. Alături de el erau însă oameni interesanți: Aristotel Căncescu, fostul președinte al PNL Brașov și în mai multe rânduri ales președinte al CJ Brașov; Tudor Pendiuc, fost președinte al PSD Argeș și mai multe mandate primar al Municipiului Pitești; Aurel Olărean, fost deputat PDL și fost primar al orașului Rădăuți; Mihai Seplecan, fost lider al PNL Cluj și fost șef al CJ Cluj; Antonie Solomon, fost primar al Craiovei; Ioan Oltean, fost vicepreședinte al PDL; Anca Boagiu, fost ministru și fost președinte al PDL și PNL Sectorul 2 și național.

Surse politice susțin, pentru stiripesurse.ro, că cel puțin o parte din cei prezenți acolo se vor regăsi în diverse formule sub verdele PER la alegerile locale.

Apropierea de PER a lui Mircia Muntean, vine, oarecum, firesc. Președintele organizației județene Hunedoara a Partidului Ecologist Român este Răzvan Mareș, prietenul său și fost coleg de partid, la PSRO.

Deocamdată, nu este oficială înscrierea în PER a lui Mircia Muntean. Răzvan Mareș nu a putut fi contactat, în cursul acestei dimineți.

Mircia Muntean a fost ales de cinci ori primar al Devei. Patru mandate, între 1996 și 2012, le-a dus la capăt, dar ultimul câștigat, în 2016, nu a mai apucat. 

În anul 2013, fostul primar al municipiului Deva a primit patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu într-un dosar care a avut ca obiect un schimb de terenuri. Ulterior, Mircia Muntean a mai fost condamnat de ÎCCJ la doi ani de închisoare, în anul 2017, pentru că a condus un autoturism în stare de ebrietate şi a fost implicat într-un accident de circulaţie pe şoseaua de centură a municipiului Deva. ÎCCJ a contopit cele două pedepse şi a revocat beneficiul suspendării primit la primul dosar. Mircia Muntean a fost închis în Penitenciarul Deva şi a muncit la biblioteca închisorii, până în data de 31 decembrie, când a fost eliberat.

 

Adauga comentariu