Ministrul Educației, Monica Anisie, în județul Hunedoara. Va participa la lansarea campaniei „Meseria face diferența”

Campania lansată de Ministerul Educației și Cercetării „Meseria face diferența!”, dedicată Zilei Naționale a Meseriilor, debutează în județul Hunedoara, vineri, 14 februarie 2020, începând cu ora 12.00, în sala Spiru Haret a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, printr-un eveniment educațional menit să conștientizeze asupra celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, dar și asupra avantajelor pe care le oferă învățământul tehnic, profesional și profesional dual.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar General Hunedoara, la eveniment va lua parte și ministrul Educației, Monica Anisie.

În cadrul acestei campanii, până în data de 11 martie 2020 – Ziua Națională a Meseriilor, se vor derula activități care să contribuie la creşterea vizibilităţii şi atractivităţii învăţământului profesional și tehnic, inclusiv profesional dual, în rândul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a, astfel:

  • acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar județean, ale Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, ale operatorilor economici, privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor;
  • caravane ale meseriilor;
  • concursuri școlare de tip „Atelier de creație” și „Atelier de robotică”;
  • vizite ale elevilor din unităţile de învățământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea și/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual;
  • ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a și a VIII-a.

Sursa foto: Inquam Photos, George Călin

Adauga comentariu