Mai multe localități din Valea Jiului, fără apă potabilă. Apa Serv a anunțat închiderea stației de tratare de la Valea de Pești

Din cauza ploilor abundente și a creșterii turbidității pe barajul Valea de Pești, Stația de Tratare a Apei Valea de Pești a fost oprită. Astfel, localitățile Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa rămân fără apă potabilă, au anunțat reprezentanții Apa Serv Valea Jiului. 

„Ploile abundente din această noapte din zona de vest a Văii Jiului au condus la înregistrarea unor niveluri record în ceea ce privește turbiditatea apei în stația de tratare de la Valea de Pești, care au determinat pentru prima oară în ultimii ani, luarea deciziei de oprire a stației. 

În aceste condiții, având în vedere că alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa depinde în mod direct de funcționarea acestei uzine de apă, conducerea Apa Serv a informat că, în perioada imediat următoare, este necesară impunerea unor restricții majore în furnizarea apei potabile pentru locuitorii din aceste localități, urmând ca în cursul acestei zile să fie anunțat și programul restricțiilor pe localitățile Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa. Reprezentanții Apa Serv informează de asemenea că echipele de intervenție încearcă să ajungă la Stația de Tratare a Apei Valea de Pești pentru a ajuta la punerea în funcțiune a Stației de Tratare, dar eforturile lor sunt îngreunate de inundațiile de pe DN 66A de la Lupeni și Uricani”, au informat reprezentanții Apa Serv. 

Adauga comentariu