Lipsiți de scrupule, șefii județului „întorc armele” și atacă „vinovatul” pentru situația dezastruoasă din Spitalul Județean de Urgență Deva

Astăzi, Prefectura Județului Hunedoara a transmis un comunicat în care explică de ce a fost suspendată din funcție managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, medicul Daniela Roșca.

Într-un text amplu, cei de la Prefectură vorbesc despre o serie de erori de administrare pe care le-ar fi făcut Roșca, temei bun pentru ei de a o înlocui de la conducerea spitalului. 

Comunicatul Prefecturii este greu de interpretat, mai ales că este plin de acuzații la adresa managerului suspendat al SJU Deva. Pe lângă asta, în iureșul instituțional declanșat de epidemia de coronavirus s-au făcut enorm de multe greșeli. Unele cu consecințe foarte grave și nimeni nu a stat să le contabilizeze sau să caute vinovații.

De amintit ar fi situația de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, unde, un șef a fost schimbat din funcție, în mare taină. Este vorba de Cosmin Ilioni, care a abandonat responsabilitățile postului și s-a autoizolat la o cabană în Retezat, după ce a aflat că ai săi colegi de partid sunt virusați. Ilioni nu a beneficiat de nicio „caracterizare” din partea Prefecturii, la momentul la care a fost „decapitat”. Deși au fost nenumărate critici și nemulțumiri față de modul în care DSP a prevenit răspândirea bolii sub conducerea lui. 

Comunicatul cu pricina ar putea fi un răspuns la văicărelile șefilor de la Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, în subordinea căruia se află spitalul. Șefi care, astăzi, au transmis la rândul lor o „epistolă”, în care anunță că abia acum vor face achiziții de mobilier și aparatură, necesare în tratarea pacienților cu Covid-19. În același ritm lent, întorși din autoizolare, unde au stat două săptămâni, și-au amintit că ar mai avea niște bani de alocat pentru spital. În rest, CJ Hunedoara s-a „remarcat” cu o absență aproape totală în contextul combaterii epidemiei de Covid-19. Principalele măsuri luate la nivelul instituției și comunicate punctual, fără nicio scăpare, au fost cele prin care și-au pus la adăpost angajații. 

Redăm mai jos comunicatele transmise de Biroul de Presă al Prefecturii și de CJ Hunedoara. 

Prefectura Județului Hunedoara:

„Având în vedere situația creată la Spitalul Județean de Urgență Deva, privind infectarea și răspândirea virusului COVID 19, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a luat decizia de a o suspenda din funcţie, pe perioada stării de urgenţă, pe d-na Daniela Lidia Roşca, managerul acestei unităţi sanitare.

Pe fondul administrării defectuoase a situației de la Spitalul Judeţean sunt în curs de închidere 4 secții ale Spitalului Județean de Urgență Deva. Pentru procedurile de închidere nu a existat nicio procedură clară, o decizie managerială corectă, totul făcându-se la voia întâmplării. Secția Pneumologie s-a închis ulterior, personalul medical plecând acasă în autoizolare fără ca managerul SJU Deva să ia nici o măsură. Secția Oncologie, unde s-au înregistrat cazuri COVID 19, s-a închis. Abia după intervenția Instituției Prefectului județului Hunedoara situația a fost deblocată.

La SJU Deva nu au fost luate nici un fel de măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. Cu toate că managerului unităţii sanitare i s-a atras atenția să pună în aplicare planul convenit cu toti managerii de spitale și directorii medicali din întreg județul Hunedoara, în vederea izolării focarului COVID 19, în cursul zilei de ieri au continuat internările la SJU Deva pentru persoanele care nu aveau simptome COVID 19, suferind de alte afecțiuni și punând în pericol viața acestora.

În ceea ce privește materialele necesare pentru tratarea COVID 19, cu tot efortul de a asigura partea financiară pentru a asigura buna funcționare a actului medical din cadrul SJU Deva, la care se adaugă efortul Instituției Prefectului județul Hunedoara și al Primăriei Deva de a identifica furnizori de materiale, echipamente și medicamente, managerul SJU Deva nu a comunicat în timp util, comanda fermă în vederea achiziționării de materiale, echipamente și medicamente, acest lucru având loc după intervenția fermă a Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.

În acelaşi timp, în cursul zilei de astăzi, Instituţiei Prefectului i-a fost transmisă o scrisoare în care conducerea SJU Deva reclamă lipsa medicamentelor specifice pentru tratarea COVID 19. Cu toate că Instituția Prefectului-județul Hunedoara a pus la dispoziția SJU Deva posibilele soluţii, managerul SJU Deva nu a luat nici o măsură, fiind în situația de a pierde legătura cu posibilii furnizorii.

Având în vedere această situaţie, dl. Vasilică Potecă, în calitate de Prefect al județului Hunedoara, în baza art.19 din Decretul 195/2020, prin Ordin al Prefectului a fost suspendat din funcție managerul SJU Deva și va fi desemnată, temporar, o persoană care să restabilească normalitatea și să organizeze activitatea SJU Deva în situaţia actualei crize „COVID – 19”.”

 

Consiliul Județean Hunedoara: 

„Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a dispus noi măsuri pentru susținerea luptei împotriva răspândirii COVID 19. Deciziile au fost anunțate luni, 30 martie 2020, printr-o declarație de presă susținută de președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, și administratorul public al județului, Costel Avram, transmisă pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Hunedoara.

Astfel, încă de duminică, 29 martie 2020, au fost demarate procedurile pentru achiziția unui aparat Real Time pentru depistarea rapidă a infecțiilor cu SARS-CoV-2. Acest aparat va ajunge în cursul acestei săptămâni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva.

Luni dimineață au fost demarate procedurile de achiziție pentru un număr de 80 de paturi care vor mobila secția de recuperare medicală (Baia Sărată).

Se află în derulare procedura de achiziție a aparatului Real Time PCR pentru depistarea rapidă a infecțiilor cu SARS-CoV-2, prin Ministerul Sănătății, pentru care Consiliul Județean Hunedoara asigură cofinanțarea.

«Conducerea CJ Hunedoara nu a stat cu mâinile în sân. Calmul, responsabilitatea și respectarea legalității sunt singurele lucruri care pot să ne ajute să trecem peste această situație deosebit de grea. Am încredere și mulțumesc cadrelor medicale care își fac datoria într-un mod ireproșabil», a declarat Mircea Bobora.

În ceea ce privește Ordinul prefectului prin care a fost suspendat managerul SJU Deva, administratorul public al județului Hunedoara a făcut următoarele precizări:

«De la începutul acestei crize, coordonarea SJU Deva a fost efectuată de către Prefect și DSP Hunedoara, prin managerul SJU. Atributul prefectului nu este numai de a demite sau suspenda, ci și de a coordona activitatea. Regretăm că domnul prefect își asumă demiteri, dar acțiune ba. În aceste momente trebuie să dăm dovadă de unitate, calm și de responsabilitate», a declarat Costel Avram.

În ședința de marți, 31 martie 2020, conducerea CJ Hunedoara va propune alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru achiziția de medicamente și echipamente de protecție la SJU Deva.”

Citește și: NEWS ALERT. Managerul Spitalului Județean de Urgență Deva, suspendat din funcție. Decizia a fost luată de prefectul județului

Adauga comentariu