LEGE. Paramedicii Salvital Hunedoara vor trece la ISU Hunedoara. Proiectul de lege a fost adoptat, ieri, și de Senat, iar acum va ajunge la Președintele României, pentru promulgare

Vești bune pentru primarii din județul Hunedoara, dar mai ales pentru paramedicii Asociației Salvital, care vor fi transferați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara. 

Paramedicii SMURD care activează în structurile civile de prim-ajutor din ţară vor putea fi preluaţi şi asimilaţi de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă (ISU), cu drepturile colegilor lor din structurile militare. Ieri, proiectul de lege care face dreptate paramedicilor Salvital a trecut și de Senat, care a fost for decizional, după ce, în luna martie, a trecut de Camera Deputaților.

„Din orice practică normală, o lege, în momentul în care se votează într-un for decizional, ajunge la Președinte, care are 20 de zile pentru promulgare. Dacă dorește să o promulge - dar eu nu cred să fie probleme, pentru că este o lege foarte bună -, în trei zile se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare. Este o lege care dă stabilitate paramedicilor, în momentul în care sunt personal militar au alte drepturi, alte salarii, altă stabilitate”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

În majoritatea județelor din România, serviciul SMURD se află în subordinea Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, deci sub umbrela Ministerului de Interne, fiind finanțat de la bugetul de stat. Excepții fac câteva județe, cinci la număr, unde ele funcționează finanțate de la bugetele locale. Printre acestea, se numără și județul Hunedoara. Aici, la momentul anului 2005, Petru Mărginean a fost pus la conducerea nou înființatei Asociații „Salvital”, prin care, de atunci, sunt finanțați paramedicii, din fonduri de la bugetele administrațiilor locale. La nivelul județului nostru, astăzi există 12 modele SMURD, dintre care trei aparțin în integralitate ISU Hunedoara, iar în restul de nouă module salariile paramedicilor sunt plătite cu bani de la primării și de Consiliul Județean, prin Asociația „Salvital”, condusă de Petru Mărginean.

Decizia de preluare a paramedicilor a apărut în anul 2017, și a venit după ce mai multe primării au anunțat că închid modulele SMURD, pentru că nu mai au bani.

„Sunt cinci județe în care o parte dintre paramedici sunt plătiți din banii primăriilor. Aceste cinci județe sunt: Hunedoara, Mureș, Sibiu, Iași și Arad. Aici sunt echipe civile, care sunt prevăzute în lege, iar noi acum chiar încercăm să îi preluăm la Ministerul de Interne. Există o procedură prin care aceștia să fie preluați. O parte a paramedicilor, în unele județe, au pornit fiind plătiți din sursă locală, dar mașinile, combustibilul, totul, în mod normal, provine din bugetul de stat. Numai salariile provin din sursă locală. Dar acum încercăm să îi preluăm către Minister. Nu știu ce se va întâmpla cu Asociațiile care au angajat paramedici. Ele sunt ale autorităților publice locale, pot avea rol pentru comunitate. Fiecare decide local”, spunea în anul 2017, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, pentru „Glasul Hunedoarei”.

Adauga comentariu