La cererea Ministerului Sănătății, firma CORAMED din Călan a început producția de măști de protecție respiratorie

O firmă din Călan care produce seturi și câmpuri chirurgicale, mai exact, halate, bonete, mănuși și alte consumabile necesare într-un salon chirurgical, a deschis o linie de producție de măști pentru protecție respiratorie. Asta, în contextul în care, spitalele din țară sunt în mare criză de măști respiratorii, iar furnizorii tradiționali le-au epuizat sau au crescut prețurile. Cererea pe piața internă de măști respiratorii a crescut odată cu iminenta epidemie de infecții cu noul coronavirus. 

Patronul firmei CORAMED, Dan Cosma, a declarat că a concentrat producția pe confecționarea de măști respiratorii, de ieri, la cererea Ministerului Sănătății. Societatea comercială a fost înființată în 2006 și a livrat consumabile chirurgicale atât pentru unități medicale din țară, cât și din străinătate. În prezent, Dan Cosma are în plan să facă noi angajări și să lucreze în trei schimburi, pentru a face față cererilor mari de consumabile medicale. 

Conform reprezententantului firmei, CORAMED MEDIZINISCHE PRODUKTE este astăzi o companie producătoare cu capital 100 la sută românesc, care activează în domeniul produselor medicale. Diversitatea ofertei care acopera complet necesitatea oricărui client, flexibilitatea în cazul comenzilor speciale  și profesionalismul personalului, au făcut din CORAMED MP, furnizorul exclusiv sau principal al majoritîții instituțiilor medicale din România.

Comentarii

Ola Flo

19.03.2020 11:02

Bravo lui! Sa fie sprijinit de guvern!

Cerb Florica

26.03.2020 19:33

Caut loc de munca ca si confectioner. Am experienta 22 ani in domeniu .Tel.0722 461 931 Multumesc

Adauga comentariu