Individul care a omorât intenționat cu mașina o cățelușă va fi cercetat penal. Riscă închisoare de până la un an

Bărbatul care a ucis intenționat cățelușa unei familii din Mintia, va fi cercetat penal. Polițiștii au deschis dosar penal, după ce cazul a fost relatat în Ziar de Hunedoara. 

„Autorul infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept a fost identificat. Este vorba despre un bărbat din Deva, în vârstă de 58 de ani, care a lovit cu intenție un câine ce aprținea unei femei. Aceasta a pus la dispoziția mass-media imaginile surprinse de camerele de filmat amplasate pe imobilul său. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, conform Legii nr. 205/2004”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Conform Legii nr. 205/2004, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. 

Doina Măgurean, proprietara cățelușei, susține că bărbatul care a omorât-o se numește Ioan Pîrva. În data de 28 mai, în jurul orei 10.00, acesta a trecut cu mașina pe strada pe care locuiește femeia. Cățelușa scăpase din curte și se afla pe iarba de pe marginea drumului. Ioan Pîrva a intrat cu mașina în zona verde și a călcat patrupedul, intenționat, întreaga scenă fiind înregistrată de camerele de supraveghere de la imobilul femeii. Bărbatul acuzat că a omorât cățelușa nu a putut fi contactat telefonic pentru a oferi o explicație despre gestul său plin de cruzime.

Vezi aici: (VIDEO) Gest inuman al unui bărbat din Mintia. A strivit cu mașina, intenționat, cățelușa vecinilor. „A omorât-o cu bună știință și fără nicio remușcare”

Adauga comentariu