I-AȚI VĂZUT? Minori dispăruți dintr-un centru de plasament. Poliția vă cere sprijinul pentru găsirea lor

În data de 10.02.2020, la ora 11:00, Poliția Orașului Uricani a fost sesizată de reprezentanta unei case de tip familial lin localitate despre faptul că minorii STOICA ALEXANDRA CARMEN (de 15 ani) și OZARCHIEVICI ȘTEFAN RĂZVAN (de 17 ani) au plecat din unitatea de ocrotire socială din orașul Uricani, în data de 08.02.2020 (minora), respectiv în data de 04.02.2020 (minorul), cu bilet de voie, însă nu au mai revenit.

Stoica Alexandra Carmen (foto stânga) prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,64 m., greutate aproximativ 60 kg., păr șaten, tuns lung, ochi căprui, față ovală, având prezentând ca semn particular tăieturi pe antebrațul stâng. La data plecării, era îmbrăcată cu geacă neagră, de fâș, cu glugă, blugi albaștri, iar în picioare purta ghete sport de culoare negru cu roz.

Ozarchievici Stefan Răzvan (foto dreapta) prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,50 m., greutate aproximativ 50 kg., păr șaten deschis, tuns scurt, ochi albaștri, față ovală, având prezentând ca semn particular un tatuaj model cruce și inscripția „Piti și Ale”. La data plecării, era îmbrăcat cu hanorac maro cu glugă, pantaloni sport, negri, iar în picioare purta ghete sport negre.

Minora a fost găsită de poliţişti, după ultimele plecări voluntare, pe raza orașului Petrila, iar minorul Ozarchievici Stefan Răzvan a avut domiciliul anterior tot pe raza acestei localități.

Minorii nu au mai fost plecați voluntar de la centrul de plasament din Uricani, precum şi din familie și de la centrele de plasament unde au fost internaţi.

În urma sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorilor, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.

Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării celor în cauză şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Adauga comentariu