Garda de Mediu, despre ferma de porci de la Turdaș: „După ce am dat amenda de 30.000 de lei, am mai efectuat încă patru controale. Neconformitățile descoperite în urma controalelor nu au avut legătură cu modul de gestionare al dejecțiilor”

Garda de Mediu Hunedoara revine cu noi precizări în privința fermei de porci de la Turdaș, una dintre societățile comerciale care crează mult disconfort cetățenilor din zona Orăștiei. Potrivit instituției, după ce ferma a primit autorizație integrată de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului - în luna aprilie 2019 -, angajații săi au mers de două ori în control, în urma unor sesizări primite. Anul trecut, în urma verificărilor făcute la fermă, firma a fost amendată cu 30.000 de lei pentru nedeținerea autorizației integrate de mediu. Și în 2018, după acest episod, comisarii Gărzii de Mediu au fost de alte două ori în control. 

În urma verificărilor făcute după emiterea autorizației integrate de mediu, nu s-au constat nereguli în privința modului de gestionare a dejecțiilor. În privința mirosurilor, comisarii Gărzii de Mediu spun că nu au ce să facă. Și asta pentru că, din păcate, în România nu există o legislație pentru mirosuri și nici laboratoare pentru determinarea lor. 

„După ce am dat amenda de 30.000 de lei (în luna octombrie 2018 - n.r.), am mai efectuat încă patru controale. Două anul trecut, și două anul acesta, în luna mai și în luna iulie. Controalele pe care le-am desfășurat, le-am desfășurat ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite. Urmează ca săptămâna viitoare să verificăm mai multe ferme pe raza județului, care au acest profil de activitate. La ferma de la Turdaș, în urma verficărilor de anul acesta, au fost impuse măsuri de remediere, la neconformitățile constatate. Autorizația integrată de mediu nu prevede ca bazinele să fie acoperite. Neconformitățile descoperite în urma controalelor nu au avut legătură cu modul de gestionare al dejecțiilor. Nu există lege pentru miros, nu există în România un laborator acreditat care să determine mirosurile și nu există nici STAS-uri pentru miros, deci este subiectiv orice se vorbește din acest punct de vedere”, a declarat comisarul Daniel Iacob, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Hunedoara. 

Potrivit autorizației integrate de mediu, ferma poate avea contracte cu fermieri, care fertilizează terenuri, iar dacă aceștia nu utilizează corect îngrășământul, respectând codul de bune practici agricole, atunci vina este a utilizatorului, nu a fermei.

Săptămâna viitoare, ferma de la Turdaș va fi și ea reverificată.

Adauga comentariu