Gânduri pentru Rareș. „Cu Tricolorul înfășurat la gât, tânărul dac Rareș Demian a plecat dintre noi, învăluit în mister”

Președintele Asociației „Valea Dacilor” s-a sinucis de Ziua României, folosindu-se de un tricolor. Fără să lase vreo explicație, Rareș s-a aruncat în brațele morții, adâncind misterul gestului său. Prieteni, apropiați, oameni care l-au iubit și apreciat pe Rareș Demian au transmis o serie de mesaje extrem de emoționante la aflarea cumplitei vești. 

Medicul Dorel Săndesc, originar din Orăștioara de Sus și consătean cu Rareș, a scris un mesaj pe care îl redăm în întregime:

„RUGĂCIUNEA UNUI DAC

În zi de mare sărbătoare, cu Tricolorul înfășurat la gât, tânărul dac Rareș Demian a plecat dintre noi, învăluit în mister. Vulnerabilitatea sa s-a născut tocmai din autenticitatea, puritatea și forța ce l-au caracterizat și care au intrat într-o tensiune insuportabilă cu lumea aceasta, falsă, murdară și slabă...
Uneori, în iernile grele, lupii coboară din munți și se strecoară în haitele de câini, fără să le facă rău, ca să își câștige hrana... Rareș a fost, și este, un lup dacic coborât temporar printre haite de câini vagabonzi, și care a hotărât să se întoarcă acum de unde a venit, la ortacii săi din cetele cerești ale lui Zamolxe... prin blestem, sacrificiu și rugăciune.
În scurta sa trecere, el ne-a arătat efigia și lumina uimitoare ale altei lumi, din care am căzut..
Drum bun Rareș !
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău!
Este peste puterile noastre să pătrundem în adâncurile sufletului tău. Dar îl avem, mereu aproape, pe Eminescu... și acum, împietriți de durere, să îi ascultăm împreună Rugăciunea, niciodată mai cutremurătoare:

«Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!»”

Fostul administrator al cetății dacice Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky: „Atât de mult a crezut Rareș în reconstituirea istorică a istoriei dacilor, încât gestul său i-a părut firesc. Crezând în daci, el credea în nemurire și întrebărilor cărăra nu le găsea răspuns, aici, pe Pământ le-a căutat răspunsul în altă lume, în altă dimensiune. Sufletul său nobil și altruist va urca, în credința lui, în fața lui Zalmoxis pe care îl invoca de câte ori purta straiele de dac. Se spune că nimeni nu este de neînlocuit. Fals. Pe Rareș nu îl va înlocui nimeni.”

Jurnalistul Dan Orghici: „Sunt mai sărac, încă un prieten s-a dus spre zările albastre, bucurie și durere se zbat, aidoma unui șoim ce vrea să zboare cu o aripă frântă, înlăuntru-mi. Bucuria că Domnul mai are un luptător dârz și durerea omului ce se desparte de cineva drag. Se rup în două sentimentele și odată cu ele sufletul meu este rupt în bucăți. Mă doare despărțirea de tine Rareș Demian, mai aveai atâtea de făcut, un prunc de strâns în brațe, o familie de iubit și mulți prieteni de susținut moral. Fie-ți calea dreaptă spre Zamolxis, LUPULE!” 

Rareș Demian va fi condus pe ultimul drum mâine, 4 decembrie.

Adauga comentariu