Furt pe Autostrada Sibiu - Deva. Doi indivizi au sustras dintr-un autoturism peste 10.000 de euro

Doi argeşeni (foto sus), bănuiţi că au furat o sumă mare de bani, dintr-un autoturism aflat într-o parcare de pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, au fost prinși de polițiști. Cei doi indivizi au fost reținuți 24 de ore pentru cercetări. Mașina din care s-au furat banii nu era încuiată. 

„La data de 22.10.2019, în jurul orei 20:20, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un cetăţean român cu domiciliul în Austria cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o toaletă publică din spațiul de servicii al Autostrăzii A1, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism un plic care conținea 10.000 de euro și un portofel care conținea 600 de euro, 50.000 de forinți (aprox. 150 de euro), 300 de lei și actele personale. La fața locului s-a deplasat în cel mai scurt timp o echipă operativă care a efectuat cercetări privind comiterea infracţiunii de furt reclamate, în cauză fiind întocmit dosar penal. În urma activităților investigative desfășurate de poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, în cooperare cu poliţiştii din cadrul I.P.J. Dâmboviţa şi I.P.J. Argeş, în cursul zilei de ieri au fost identificați doi bărbaţi, unul în vârstă de 30 de ani și altul de 20 de ani, ambii din județul Argeș, care au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore (alături de alte persoane, de către poliţiştii dâmboviţeni)”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În urma unor percheziţii domiciliare ce au for efectuate ieri, în judeţul Argeş, prejudiciul în cazul furtului comis pe A1 a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate (în cauză, între cei doi argeșeni și persoana vătămată intervenind împăcarea).

Sursa foto: ziarularges.ro

Adauga comentariu