Funcții apolitice, la dispoziția politicului, sau despre cum „își bagă coada” partidele în Prefectura Hunedoara. Subprefectul județului a demisionat din funcție, ca urmare a plecării ALDE de la guvernare

Politicul e în tot și în toate. Chiar și acolo unde nu ar trebui să fie deloc, și anume în prefecturi. Deși instituția Prefectului este reprezentanta Guvernului în teritoriu, funcțiile de prefect și subprefect sunt apolitice. Asta înseamnă că nu poți fi prefect sau subprefect, dacă ești membru al vreunui partid. Cu toate acestea, între partide și prefecturi există o mare legătură. Întotdeauna, prefect al unui județ este desemnată o persoană agreată de partidul la putere, de cele mai multe ori un membru al formațiunii până în momentul numirii. Dacă Guvernul este format dintr-o alianță de partide, suprefect va fi numit un membru al celuilalt partid, care până la numire va demisiona din organizația politică.

Ieri, Executivul României a fost scindat de ieșirea de la Guvernare a ALDE. Mesajul președintelui partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost clar: cine mai stă alături de PSD, va fi înlăturat. Miniștrii ALDE au început azi să plece din funcții, dar în urmă cu puțin timp a venit și demisia subprefectului județului Hunedoara, Dorel Bretean. Într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara, instituția recunoaște că plecarea lui Bretean are legătură cu plecarea de la guvernare a ALDE.

„Ca urmare a ieșirii de la guvernare a partidului ALDE, subprefectul județului Hunedoara, domnul Dorel Ovidiu BRETEAN, a înaintat astăzi, 27 august a.c., domnului Mihai Viorel FIFOR, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar, demisia sa din funcția de subprefect al județului Hunedoara, rămânând la dispoziția ministerului până în momentul revocării sale din funcție, prin Hotărâre de Guvern, conform Ordonanței de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Hunedoara.

Contactat de „Ziar de Hunedoara” și întrebat de ce a demisionat, Dorel Bretean, fostul suprefect al județului Hunedoara, spune:

„Păi ca urmare a ieșirii de la guvernare a ALDE... ei m-au susținut și propus... cred că ăsta e trendul potrivit momentului. Așa este, aceste funcții (cele de prefect și subprefect) sunt apolitice, dar... Nu e o cerință a cuiva, e a mea personal”, spune fostul subprefect, Dorel Bretean.

Întrebat dacă va intra, din nou, în partid, Bretean declară că, cel mai probabil, va face, din nou, pasul înspre politic.

„Momentan, trebuie să mă odihnesc puțin, pentru că jobul în domeniu este foarte greu... Bănuiesc că dacă vin alegeri și se cere... așa ar trebui, ca buni români să ne băgăm în luptă și să votăm cu cine trebuie și credem și să îi facem campanie...”, spune Bretean.

Chiar și la momentul numirii sale în funcție, 20 iulie 2017, Dorel Bretean inducea că, în Prefectură, politicul „își cam bagă coada”. 

„Coaliția PSD – ALDE merge înainte. Echipa de la Prefectură iată că se întregește. Eu am fost coleg doi ani cu domnul Kiszely, dânsul era director tehnic, eu șef Departament Audit la Apaprod. Deci, nu suntem la primul contact, ci ne-am înțeles foarte bine și atunci, și ne vom înțelege foarte bine și acum”, spunea atunci proaspăt-numitul subprefect, Dorel Bretean.

 

 

Adauga comentariu