(FOTO-VIDEO) Un șofer din Deva a „plantat” flori într-o groapă de la intrare în municipiu, pe DN7. Gestul bărbatului vine după ce și-a spart cauciucul în craterul adânc

Un șofer din Deva, care și-a distrus cauciucul după ce a dat cu el într-o groapă adâncă, a protestat într-un mod inedit. Supărat, bărbatul a mers la magazin, a cumpărat un ghiveci de flori și l-a plantat în craterul imens. Totul s-a întâmplat la intrare în Deva, dinspre Sântuhalm.

„Am zis că plantez flori în craterul de la intrare în Deva. Am plantat, sper sa crească mari și frumoase”, a scris Sorin Szabo, pe facebook, care le-a adresat și un mesaj celor de la Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră: „Acum sper sa veniți sa reparați drumul, de aceea plătesc rovinieta”.

Mesajul său a devenit viral în scurt timp, iar alți șoferi i-au dat dreptate omului. 

„La ce ceață a fost în seara asta sigur și or distrus multă lume roțile în groapa aia cum am pățit și eu mai exact, tot în seara asta”.

„Respect ! Facem o actiune de plantare de flori in gropile din asfalt? Macar sa arate frumos daca tot ne rupem roțile”.

„Mult si bine va mai fi groapa aia acolo ! Nimeni nu va face nimica!!! E criza mare în buzunare ,decât să astupe găurile din asfalt mai bine le astupă pe cele din buzunarele lor!!!”.

sursa foto-video: facebook/Sorin Szabo

 

 

 

 

Adauga comentariu